Peste 197.000 de hectare de pădure, în principal în regiunea amazoniană, au fost defrişate în Columbia în 2018, ceea ce reprezintă de două ori suprafaţa oraşului Berlin sau 276 stadioane de fotbal, potrivit unui raport oficial publicat miercuri, relatează AFP.
Deşi încă la un nivel foarte ridicat, defrişările au scăzut uşor comparativ cu anul precedent: 197.159 de hectare de pădure au fost distruse în 2018 faţă de 219.973 de hectare în 2017, se precizează în raportul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile columbian.
"Datele de control arată o reducere a defrişărilor cu 22.814 de hectare, adică 10%", a declarat ministrul Ricardo Lozano în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit raportului, 70% din pădurile distruse în 2018 se află în regiunea amazoniană, pe care Columbia o împarte cu Brazilia, Ecuador, Peru şi Venezuela.
Defrişarea a fost mai pronunţată în departamentele Caqueta şi Meta, unde zeci de ani a acţionat fosta mişcare de gherilă FARC, care a semnat un acord de pace în 2016, însă unde au apărut de atunci noi grupări armate.
În aceste două departamente au fost defrişate 89.477 de hectare, ceea ce echivalează cu suprafaţa totală a insulelor din Caraibe Barbados, Antigua şi Barbuda.
Creşterea animalelor, incendierea în diverse scopuri, extracţia ilegală de minerale şi plantaţiile de tip coca, care au atins în 2017 o suprafaţă record (171.000 de hectare conform ONU) sunt considerate principalele cauze ale defrişărilor în Columbia.
Potrivit Institutului de Resurse Mondiale (WRI), planeta a pierdut 12 milioane de hectare de păduri tropicale în 2018.
A doua cea mai importantă ţară din punct de vedere al biodiversităţii, după Brazilia, Columbia s-a angajat să reducă la zero rata defrişărilor în regiunea amazoniană până în 2020, însă experţii se îndoiesc de faptul că acest lucru se va întâmpla.
Distrugerea naturii ameninţă bunăstarea umanităţii la fel de mult ca schimbările climatice, a avertizat un grup de experţi ONU.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu