Peste 2.000 de elevi şi adulţi din municipiile Botoşani şi Dorohoi, dar şi din oraşele Săveni şi Ştefăneşti au participat, miercuri, la un curs practic de redare a funcţiilor vitale ale organismului, prin utilizarea unor manechine, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu.
Cursurile de prim ajutor au fost predate de către medicii şi asistenţii UPU- SMURD din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă 'Mavromati' Botoşani, împreună cu paramedicii ISU Botoşani. Acţiunea, care are ca scop educarea populaţiei din judeţul Botoşani în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor, în vederea creşterii numărului de supravieţuitori în cazul unui stop cardio-respirator, a fost organizată cu ocazia Zilei Europene a Resuscitării.
'Victimele unui stop cardio-respirator au nevoie de manevre de resuscitare în cel mai scurt timp posibil, deoarece resuscitarea asigură un debit cardiac mic, dar esenţial către inimă şi creier. Educaţia privind acordarea primului ajutor ar trebui să înceapă de la o vârstă cât mai fragedă, deoarece dobândirea tehnicilor de resuscitare este esenţială şi acestea pot face diferenţa dintre viaţă şi moarte în numeroase situaţii', a afirmat Lupu, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu