Peste două milioane de musulmani încep vineri pelerinajul anual la Mecca, în Arabia Saudită, iar autorităţile au emis avertizări împotriva oricăror tentative de politizare a acestui eveniment religios pe fondul tensiunilor persistente din Golf, relatează AFP.
Gestionarea fluxului neîntrerupt de pelerini şi garantarea siguranţei acestora în timpul hajj, una dintre cele mai mari adunări religioase din lume, reprezintă o imensă provocare logistică pentru regatul saudit.
Zeci de mii de membri ai forţelor de ordine au fost mobilizaţi pentru evitarea producerii unei noi tragedii în timpul pelerinajului, îndoliat în trecut de busculade sângeroase, cea mai gravă dintre acestea lăsând în urmă aproape 2.300 de morţi, în 2015, în timpul ritualului de lapidare a satanei.
În total, aproximativ 2,5 milioane de credincioşi, străini sau locuitori din Arabia Saudită, urmează să parcurgă hajj în acest an, potrivit presei locale.
Toate instituţiile statului sunt mobilizate şi suntem mândri că vom fi gazdele lui Dumnezeu, a declarat presei purtătorul de cuvânt al forţelor de securitate, Bassam Attia.
Potrivit unui reprezentant al instituţiei responsabile de hajj, Hatem bin Hassan Qadi, peste 1,8 milioane de vize au fost emise online, fără a se mai trece prin consulate - un succes.
Venind din întreaga lume, grupuri de credincioşi s-au deplasat spre Mecca, în vestul Arabiei Saudite, pentru a efectua hajj, unul dintre cei cinci stâlpi ai islamului, pe care fiecare musulman trebuie să îl îndeplinească cel puţin o dată în viaţă, dacă are posibilitatea.
Prin încheierea 'hajj' ne simţim purificaţi şi întâlnim oameni din întreaga lume. Este grandios", a declarat pentru AFP Mohamed Jaafar, un egiptean de 40 de ani.
Este o senzaţie de nedescris. Trebuie s-o trăieşti ca să înţelegi, a murmurat la rândul său un algerian de circa 50 de ani care participă la hajj pentru prima dată. Este o oportunitate de aur, a adăugat femeia care îl însoţea.
Amenajată într-o vale deşertică şi interzisă persoanelor care nu sunt musulmane, Mecca găzduieşte Kaaba, o structură cubică îmbrăcată într-o pânză neagră brodată cu aur, inima Marii Moschei. Către ea se orientează musulmanii din întreaga lume în timpul celor cinci rugăciuni zilnice. Pelerinii trebuie să efectueze şapte ocoluri ale Kaaba.
Hajj este constituit dintr-un set de rituri care se desfăşoară în inima oraşului sfânt al islamului şi în împrejurimi.
Vineri, pelerinii asistă la rugăciunea săptămânală în Marea Moschee.
Procesiunile continuă apoi spre Mina, de lângă Mecca, pe jos sau în autobuzele puse la dispoziţie de autorităţi.
Mina, o vale îngustă având împrejur munţii stâncoşi, se transformă cu ocazia fiecărui hajj într-o tabără imensă de corturi albe destinate adăpostirii pelerinilor.
Aproximativ 350.000 de corturi cu aer condiţionat au fost amenajate, a declarat un oficial saudit.
Sâmbătă, credincioşii încep ascensiunea muntelui Arafat, numit şi Muntele Îndurării, pentru a se ruga şi a se reculege înainte de a se întoarce la Mina pentru ritualul lapidării satanei.
Acest ritual marchează începutul Eid al-Adha sau sărbătoarea sacrificiului, celebrată duminică. Pelerinii trebuie să meargă la ultima dată la Marea Moschee pentru un tur de rămas bun la Kaaba.
Hajj are loc în anul acesta în contextul unor puternice tensiuni în Golf, marcate în mai şi iunie de o serie de atacuri împotriva unor petroliere şi de doborârea unei drone. Mare rival al Iranului, Arabia Saudită şi aliaţii săi americani acuză Teheranul că s-ar afla în spatele atacurilor.
Potrivit agenţiei iraniene Tasnim, aproximativ 88.550 de iranieni participă la hajj în acest an, în ciuda destrămării relaţiilor diplomatice între Riad şi Teheran.
Ca în fiecare an, autorităţile saudite avertizează împotriva oricărei încercări de politizare a pelerinajului.
Arabia Saudită şi Qatar, vecinul său, au rupt relaţiile diplomatice în 2017, iar criza a dus la o restricţionare a deplasării cetăţenilor din Qatar în regat.
Riad afirmă că această criză nu vizează însă hajj. Totuşi, foarte puţine persoane din Qatar au venit la Mecca pentru pelerinaj, a declarat responsabilul organismului saudit responsabil de hajj, instituţie care a acuzat regimul din Qatar că ar fi politizat pelerinajul şi ar fi îngreunat accesul pelerinilor din Qatar la eveniment.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu