Peste 20.000 de amenzi, de aproximativ 6,3 milioane lei, aplicate de poliţiştii locali de la începutul anului în Galați

Peste 20.000 de sancţiuni contravenţionale, în sumă totală de aproximativ 6,3 milioane lei, au fost aplicate de poliţiştii locali, de la începutul anului, se arată într-o informare transmisă, marţi, de Poliţia Locală Galaţi.

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit sursei citate, în perioada analizată a crescut numărul sancţiunilor contravenţionale cu aproximativ 1.000, iar cuantumul amenzilor cu un procent de 50%, în condiţiile în care în perioada similară a anului trecut au fost aplicate aproximativ 19.000 de sancţiuni contravenţionale, în sumă totală de peste 4 milioane lei. Cele mai multe sancţiuni contravenţionale, 13.955, au fost aplicate pe componenta de ordine publică, valoarea acestora fiind de aproximativ 3,6 milioane lei.

Totodată, au fost constatate un număr de 253 de fapte cu caracter penal, dintre care 122 în flagrant, şi a fost confiscată marfă în valoare de peste 25.000 lei. Serviciul Baza de Date, Dispecerat şi Monitorizare Video a înregistrat peste 4.100 de sesizări telefonice. Dintre acestea, 1.236 au vizat tulburarea liniştii publice/consum alcool/provocare scandal, 675 - parcările neregulamentare, 609 - garajele sau parcările blocate voluntar, 138 - curăţenia localităţii. Prin aplicaţia 'City App' au fost înregistrate un număr de 268 sesizări, din care au fost rezolvate 242, iar 26 sunt în curs de soluţionare. Baza de date a fost utilizată în peste 16.000 de cazuri.

'Putem aprecia activitatea Poliţiei Locale, în perioada de referinţă, ca una eficientă, rezultatele fiind în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creşteri importante fiind constatate la aplicarea sancţiunilor în domeniul ordinii şi liniştii publice, la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi la curăţenia localităţii.. În domeniul constatării infracţionale, în flagrant, s-a constatat o creştere uşoară, cele mai frecvente fapte constatate fiind furturile, posesia şi consumul de substanţe interzise, precum şi portul de obiecte periculoase în locuri publice. Pentru perioada următoare, vom intensifica acţiunile preventive în zona şcolilor şi pieţelor din municipiul Galaţi, precum şi în cartierele unde frecvenţa sesizărilor privind tulburarea ordinii publice este mai ridicată', a declarat directorul general al Poliţiei Locale Galaţi, Petrică Hahui, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel