Peste 2000 de transplanturi medulare, realizate la Institutul Clinic Fundeni. Moment aniversar al performanței academice în hematologia românească

Sursă foto: Freepik
Sursă foto: Freepik

Peste 2.000 de transplanturi medulare s-au realizat, până în prezent, la Institutul Clinic Fundeni, dintre care 85% la adulţi şi 15% la copii.

„România înregistrează cea mai rapidă creștere a transplanturilor de măduvă din Europa de Est, conform unui raport al Societății Europeane de Transplant Medular din anul 2016”, ”Profesorul Dan Colita a pus bazele activității de transplant de celule stem hematopoietice din Institutul Clinic Fundeni”,  ”1000 de transplanturi medulare realizate la Institutul Clinic Fundeni la 16 ani de la primul transplant de acest gen”, ” Transplantul medular din I.C. Fundeni, la „majorat”, ” Terapia CAR-T - administrată în premieră la Fundeni” sau ”2.000 de români au fost salvați prin Transplant Medular la Institutul Clinic Fundeni”.     

Acestea sunt doar o mică parte dintre titlurile ce au ținut prima pagină a ziarelor timpului, care astăzi, încununează frumoasa istorie a transplantului medular de la  Institutului Clinic Fundeni din București unde, în luna ianuarie a acestui an a fost realizată procedura medicală de transplant medular cu numărul 2.000, motiv pentru care personalități ale lumii medicale românești, medici, pacienți , și aparținătorii acestora, s-au reunit într-un moment aniversar emoționant în Amfiteatrul Thomas Starzl al I.C.F.

Pentru hematologia românească anul 2001 rămâne unul de referință în istoria medicinei românești , realizându-se la Timișoara, Târgu Mureș și București  primele transplanturi medulare din România. Iar aceste realizări de excepție au putut fi posibile unor echipe medicale deosebite conduse în Clinica de Hematologie de la Timișoara de către  Prof.Univ.Dr. Margit Șerban, în Clinica de Hematologie de la Târgu Mureș de către Prof.Univ.Dr. Benedek Istvan, iar în Clinica de Hematologie de la I.C.Fundeni de către Prof.Univ.Dr. Dan Coliță și Prof.Univ.Dr. Constantin Arion.

Astfel, pentru adulții și copiii cu diferite forme de leucemie care nu puteau beneficia de o intervenție medicală salvatoare, până atunci, în țara noastră, Centrul pentru Transplant Medular de la I.C.Fundeni a devenit, din 2001 și până astăzi, un pol al renașterii, al speranței, al încrederii și al dovezii reale că leucemia poate fi învinsă.

„Frumoasa istorie a transplantului medular de la Institutul Clinic Fundeni ce și-a scris prima filă în anul 2.000, odată cu formarea și instruirea echipelor medicale în vederea realizării noilor proceduri speciale care au fost transpuse în realitate un an mai târziu, reprezintă în fond povestea celor peste 2.000 de pacienți care au beneficiat de-a lungul acestor ani de terapiile inovative din hematologia universală, terapii care au culminat , anul trecut, în 26 aprilie, cu introducerea în Clinica de Hematologie de la Fundeni a revoluționarei proceduri medicale CAR-T atribuită pacienților care nu răspund la tratamentele clasice și care astfel primesc o nouă mare șansă la viață, iar rezultatele obținute atât la pacienții noștri adulți, cât și la pacienții pediatrici mă determină să spun că astăzi Centrul pentru Transplant Medular de la Fundeni este unul superpozabil marilor centre de profil ale lumii și care, sunt convinsă,  se va dezvolta continuu și în tandem cu evoluția cercetării științifice medicale”, a declarat managerul Institutului Clinic Fundeni din București, Prof.Univ.Dr. Anca Coliță.

La rândul său, președintele Societății Române de Transplant Medular și Director Medical al I.C.Fundeni, Prof.Univ.Dr. Alina Tănase a menționat că:

„Este ceva extraordinar că astăzi, după mai bine de două decenii de activitate medicală continuă în domeniul transplantului medular, în Centrul de la Fundeni putem realiza toate procedurile medicale existente în hematologia mondială, inclusiv terapia celulară CAR-T, iar acest succes poate fi atribuit în primul rând reputaților Profesori Dan Coliță și Constantin Arion care au pus aici bazele activității de transplant de celule stem hematopoietice, precum și tinerei și ambițioasei echipe medicale din Clinica de hematologie a Institutului nostru  care se află într-un permanent schimb de expertiză cu medici omologi din întreaga lume, fiind mereu în contact direct cu tot ceea ce aduce nou cercetarea științifică medicală în domeniul hematologiei și astăzi, când ne aflăm la aniversarea a 2.000 de proceduri de transplant medular nu putem decât să ne înclinăm în fața pacienților noștri și să readucem în mentalul colectiv ideea că lupta împotriva acestor teribile boli trebuie să fie mereu a noastră, a tuturor”.

Totodată, președintele Asociației Române Împotriva Leucemiei (ARIL), Monica Bunaciu Curt, un învingător al leucemiei și un permanent susținător al tuturor pacienților a declarat că:

„Ne bucurăm să marcăm astăzi, împreună, numărul de 2.000 de transplanturi de celule stem hematopoietice. Asociația Română Împotriva Leucemiei - ARIL a fost activă și a susținut Institutul Clinic Fundeni încă de la înființare și continuăm să luptăm pentru dreptul pacienților care au nevoie de transplant de a beneficia de cele mai inovative terapii. Furnizăm servicii de consiliere pentru pacienți, strângem fonduri pentru echipamente moderne și pentru pregătirea personalului medical și suntem alături de specialiști pentru a găsi soluțiile cele mai bune pentru pacienți”.

Scurt istoric al activității de transplant medular de la I.C.Fundeni:

- 2001: realizarea primei proceduri de transplant medular (autolog)

-2002: primul transplant alogen de la donator din familie 100% compatibil

-2008: se înregistrează 100-transplanturi medulare cu celule stem hematopoietice

-2011: se înregistrează 300-transplanturi medulare cu celule stem hematopoietice

-2012: se inaugurează prima bancă de celule stem dintr-un spital public românesc

-2013: se realizează primul transplant cu donor neînrudit -Registrul Național al Donatorilor

-2015: primul transplant cu celule stem haploidentice

-2017: se înregistrează 1.000-transplanturi medulare cu celule stem hematopoietice

-2022: primul centru calificat din România pentru administrarea terapiei CAR-T

-2023: 2.000 de transplanturi medulare cu celule stem hematopoietice (15% copii, 85% adulți)

După mai bine de 22 de ani de la realizarea primului transplant medular, în luna ianuarie a acestui an, Centrul pentru Transplant Medular de la Institutul Clinic Fundeni din București a efectuat procedura cu numărul 2.000, această cotă fiind cu mult depășită la ora transmiterii acestui comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel