252 de sancţiuni contravenţionale, 11 scandaluri aplanate, şapte hoţi reţinuţi şi doi călugări falşi descoperiţi – este bilanţul acţiunilor Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti derulate în zona Dealului Patriarhiei, în perioada manifestărilor religioase organizate cu ocazia Sfântului Dimitrie cel Nou.
Dealul Patriarhiei a fost, în ultima săptămână, locul pe unde au trecut aproximativ o sută de mii de credincioşi. Cuvioşi, oamenii au venit să participe la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou însă, uneori, au devenit ţinte pentru speculanţi şi hoţi. Peste 100 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti au contribuit la asigurarea ordinii şi liniştii publice în zilele în care Patriarhia Română a organizat manifestările religioase, se arată în comunicatul Poliției Locale primit la redacție
Cele mai dese cazuri rezolvate de agenţii PLMB au fost cele legate de comerţul ilicit. Sute de persoane – marea majoritate de etnie rromă - au blocat trotuarele în jurul Patriarhiei în încercarea lor de a-şi vinde marfa fără nicio autorizaţie. Cei mai mulţi comercianţi au pus pe mese de plastic sau cartoane obiecte de cult cumpărate din angrourile din marginea Capitalei. Cruci cu beculeţe, brelocuri, carpete cu chipul lui Iisus sau lanţişoare de culoarea argintului au fost puse la vânzare sub mesajul că sunt sfinţite. Printre acestea, comercianţii mai vindeau porumb, seminţe sau hot-dog în condiţii care nu respectau nici cele mai elementare norme de igienă.
Toate aceste persoane au fost amendate şi îndepărtate, zilnic, din zona Patriarhiei de către agenţii Poliţiei Călare şi ai Serviciului de Ordine Publică din cadrul PLMB. Pentru că în perimetrul dintre Dealul Patriarhiei şi Piaţa Unirii, aproximativ 60 de comercianţi ambulanţi au încercat să protesteze a fost nevoie şi de prezenţa poliţiştilor din cadrul Serviciului de Intervenţie al PLMB. În total, poliţiştii locali au aplicat 252 de amenzi în valoare de 459.400 de lei tuturor celor surprinşi că vindeau produse fără autorizaţie. Totodată, poliţiştii Serviciului Circulaţie au asigurat fluidizarea traficului şi au aplicat peste 20 de sancţiuni parcagiiilor veniţi să profite de pe urma sărbătorii.
Zona Patriarhiei a fost frecventată şi de grupuri de hoţi venite să atace buzunarele credincioşilor, dar şi standurile unde reprezentanţii mănăstirilor din România vindeau – în cadrul unei expoziţii – obiecte de cult. Două metode au fost cel mai des folosite: „a clientului nevinovat” şi a „grupului de curioşi”. „Grupul de curioşi” presupune aglomerarea unui stand de mai multe persoane care acţionează împreună. Cel mai apropiat de „ţintă” subtilizează obiectele vizate şi le pasează urgent celui din spate. Bunurile sunt date din mână în mână până când obiectele ajung în buzunarele sau sacoşele ultimului membru al grupului – persoană care părăseşte urgent zona. De regulă, cel care este primul la stand – cu rolul riscant de a fura obiectele expuse – este minor.
Tot în haine clericale a fost descoperită o altă persoană care nu avea nicio legătură cu Biserica. C.G., născut în 1950, a fost surprins de poliţiştii locali şi reprezentanţii Patriarhiei înarmat cu un cuţit şi un pumnal. Armele albe erau ţinute într-un toc şi un ham special, ascunse sub sutană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News