Polițiștii de frontieră au oprit noi transporturi de deșeuri.
Publicitate
Poliţiştii de frontieră bihoreni şi giurgiuveni, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a două mijloace de transport încărcate cu peste 27 de tone de deșeuri constând în piese auto, cauciucuri și carton, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente complete de transfer, conform prevederilor legale în vigoare.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș, judeţul Bihor, au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de un cetăţean român, în vârstă de 44 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri constând în piese auto și cauciucuri de la o societate comercială din Marea Britanie pentru o firmă din România, conform unui comunicat de presă.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu deșeuri piese auto și cauciucuri, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul de deşeuri. În total, vehiculul transporta 23.110 de kilograme de deşeuri.
Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat controlul specific asupra unui ansamblu rutier, pe sensul de intrare în ţară. Ansamblul era condus de către un cetățean român, în vârstă de 39 de ani şi transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din carton.
În urma verificărilor efectuate, împreună cu reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu, s-a stabilit că deșeurile, în cantitate totală de 4.340 de kilograme, au fost încărcate din Bulgaria, având ca destinație o societate comercială din țara noastră, iar documentele de transfer prezentate de către șofer erau incomplete.
În ambele cazuri, autoritățile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României pentru mijloacele de transport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu