Peste 3.000 de permise, reţinute după o acţiune de amploare a Poliţiei Rutiere în toată ţara

Foto: DGPMB
Foto: DGPMB

În săptămâna 19 - 25 aprilie a.c., conform Programului Operaţiunilor Europene 2021 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), a fost planificată acţiunea Speed, în toate statele membre ale Uniunii Europene, pentru verificarea respectării regimului legal de viteză.

În România, poliţiştii rutieri au acţionat cu echipamentele de supraveghere a traficului rutier şi măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea Poliţiei Române, fiind controlate 44.450 de autovehicule şi aplicate 27.473 de sancţiuni contravenţionale, pentru încălcarea regimului legal de viteză, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

De asemenea, au fost reţinute 3.024 de permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi au fost constatate 30 de infracţiuni de altă natură.

Exemple: La data de 25 aprilie a.c., un tânăr, de 18 ani, a condus un autovehicul, în municipiul Craiova, judeţul Dolj, cu 126 km/h. Acesta a fost sancţionat cu amendă contravenţională şi i-a fost reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 90 de zile.

La data de 25 aprilie 2021, un bărbat, de 23 de ani, a condus un autovehicul, în afara localităţii, în judeţul Galaţi, cu viteza de 183 km/h. Acesta a fost sancţionat cu amendă contravenţională şi i-a fost reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 90 de zile.

La data de 24 aprilie a.c., un tânăr, de 19 ani, a condus în localitatea Sibiel, judeţul Sibiu, un moped neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere. În urma verificărilor, s-a stabilit că mopedul ar fi fost sustras de la fratele acestuia. În cauză, a întocmit dosar penal, pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt în scop de folosinţă.

La data de 24 aprilie, un bărbat a condus un autovehicul, în localitatea Corunca, judeţul Mureş, cu 110 km/h. Acesta a fost sancţionat cu amendă contravenţională şi i-a fost reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru 90 de zile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel