Peste 4.300 de locuri de muncă vacante, înregistrate în perioada 7 - 13 ianuarie

oameni
oameni

Peste 4.300 de locuri de muncă vacante sunt înregistrate, la nivel naţional, în perioada 7 - 13 ianuarie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Iaşi, Argeş, Bacău, Timiş, Sibiu şi Vrancea, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, în săptămâna 7 - 13 ianuarie sunt disponibile 4.337 de locuri de muncă.

Cele mai multe oferte de muncă sunt în Bucureşti (565) şi în judeţele Iaşi (478), Argeş (320), Bacău (252), Timiş (248), Sibiu (199), Vrancea (169), Călăraşi (148), Cluj (146), Bihor (146) şi Mureş (130).

Judeţele cu cele mai puţine locuri de muncă sunt Ialomiţa (6), Maramureş şi Mehedinţi (câte 12), Alba şi Botoşani (câte 20), Olt (24), Caraş-Severin şi Covasna (câte 26), Galaţi şi Dâmboviţa (câte 27), Bistriţa-Năsăud (28) şi Sălaj (30), informează Mediafax

Pentru persoanele cu studii superioare sunt înregistrate, la nivel naţional, 363 locuri de muncă, cele mai multe pentru ingineri şi subingineri, dar şi pentru profesii precum consilier de vânzări în asigurări, inspector coordonator de asigurări, asistent medical, solist instrumentist, medic specialist şi medic stomatolog.

Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 3.974 de locuri de muncă, cele mai multe pentru: confecţioner-asamblor articole din textile (857), muncitor necalificat în industria confecţiilor (351), operator confecţioner în industria de îmbrăcăminte-ţesături, tricotaje, materiale sintetice (348), agent securitate (149), agent de asigurare (80), şofer autobuz (58), paznic (50) sau vânzător (37).

Cei interesaţi de vreunul dintre locurile de muncă disponibile prin ANOFM trebuie să ia legătura cu agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă sau pot aplica pe internet.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel