Cluj IT Cluster, cel mai important cluster în domeniul IT la nivel naţional, organizează în perioada 20 – 21 martie cea de-a doua ediție a evenimentului Cluj Innovation Days, desfășurat în cadrul Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca. Pe durata celor două zile, evenimentul va reuni peste 400 de participanți din țară și străinătate, printre care se numără reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Guvernului României și ai autorităților publice locale, oameni de business, reprezentanți ai mediului academic, ambasadori, membri ai altor clustere naționale și internaționale, dar și reprezentanți ai unor asociații de business, ai sectorului financiar-bancar și investitori străini.
„Ediția din acest an a Cluj Innovation Days își propune prin tematică, invitați și structura evenimentului, să coaguleze principalii actori la nivel național și internațional implicați în procesul inovării, factorii decizionali și persoanele interesate de schimbarea de paradigmă în mentalitate, business și educație, rezultată în urma orientării spre generarea de idei și produse inovative, cu valoare adăugată mare”, a declarat Alexandru Tulai, Preşedintele Asociaţiei Cluj IT Cluster.
Evenimentul Cluj Innovation Days este structurat în trei sesiuni tematice, și anume Mastering Innovation, Fostering Entrepreneurship și Showcasing Innovation, fiind organizat astfel pentru a surprinde cele trei apecte constitutive ale inovării.
Prima sesiune tematică vizează inovarea într-un context mai general și urmărește aspecte legate de gestionarea inovării prin manangementul produsului inovativ, proprietatea intelectuală, suportul obținut prin politicile și strategiile la nivel european, precum și alte aspecte legate de capacitatea de a implementa și susține procesele de suport ale inovării.
Cea de-a doua sesiune este orientată spre zona antreprenorială și își propune să prezinte auditoriului principalele mecanisme și etape în consolidarea și valorificarea unei idei inovative, prin trimitere directă la ingredientele start-up-urilor, spin-off-urilor precum și forme de atragere a investițiilor și alte surse de finanțare disponibile.
Ultima sesiune tematică, Showcasing Innovation, își propune să exemplifice toate mijloacele și mecanismele ce susțin inovația prin povești de succes din zona de business, menite să motiveze și să inspire tinerii în dezvoltarea unor inițiative antreprenoriale, dar și micile companii, aflate într-un stadiu incipient de dezvoltare.
În prima zi a evenimentului, la deschiderea oficială a Cluj Innovation Days, sunt așteptate personalități de la nivelul Comisiei Europeane, din administrația publică centrală și locală, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri și de cercetare-inovare, care vor susține alocuțiuni plenare, urmând ca în a doua parte a zilei să fie prezentate comunicările din cadrul sesiunii de Mastering Innovation. În cea de-a doua zi se vor desfășura în paralel cele două sesiuni pe Fostering Entrepreneurship și Showcasing Innovation.
„În calitate de invitați așteptăm și reprezentanți de la nivelul instituțiilor academice reprezentative precum universități, Academia Română și institute de cercetare. Prin numărul mare de participanți, dar mai ales prin natura preocupărilor acestora, putem aprecia că, pentru cele două zile, Clujul va deveni capitala regională a inovării”, a adăugat Alexandru Tulai.
Evenimentul Cluj Innovation Days este organizat cu scopul de a consolida comunitatea IT locală şi de a facilita dezvoltarea legăturilor cu parteneri de afaceri naționali și internaţionali, în condiţiile în care mai mult de 80% din activitatea companiilor de IT din Cluj este reprezentată de furnizarea de servicii către ţările vestice, cu precădere Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Canada, dar şi către Ţările Scandinave, China şi Japonia.
Ediția din 2013 a evenimentului a reunit la Cluj-Napoca circa 400 de reprezentanţi ai mediului de afaceri autohton, reprezentanţi ai instituţiilor publice locale, ai Guvernului României şi ai mediului universitar, precum şi delegaţi ai misiunilor diplomatice la Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News