Peste 450 de dansatori, membri ai ansamblurilor şi grupurilor folclorice din 8 ţări vor participa, în perioada 20-21 iulie, la Festivalul folcloric internaţional al tineretului - Mládenícky Folklórny Cerpotok 2019, organizat în localitatea Valea Cerului, din comuna Suplacu de Barcău.
"Festivalul se organizează an de an din nevoia de a reuni tinerii slovaci din comunitatea slovacă, atât din ţară, cât şi din străinătate, în cadrul unei manifestări folclorice ample şi care doreşte să ofere prilejul de a face cunoscute cântecele şi dansurile specifice comunităţii slovace din întreaga Europă şi nu numai", se arată în comunicatul semnat de preşedintele Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România (UDSCR), Adrian-Miroslav Merka.
Considerat emblematic pentru activitatea UDSCR, organizatorii festivalului şi-au propus şi în acest an păstrarea şi promovarea folclorului autentic slovac, revigorarea tradiţiei, a cântecului şi dansului popular slovac, îmbinate într-un spectacol artistic de înalt nivel cultural.
La eveniment vor participa dansatori din România, Slovacia, Ucraina, Croaţia, Serbia, Ungaria, Polonia şi Cehia.
Programul acestui eveniment cultural a început miercuri cu sosirea ansamblurilor folclorice din străinătate, care au ocazia joi să viziteze judeţul Bihor şi municipiul Oradea. Vineri, toţi participanţii vor face ultimele repetiţii şi se pregătesc pentru programul cultural de sâmbătă şi duminică.
La această a XV-a ediţie, la invitaţia organizatorilor şi-au anunţat prezenţa şi mai mulţi oficiali, reprezentanţi ai instituţilor publice din România, Slovacia, Ungaria, Serbia, Croaţia etc.
Festivalul va debuta sâmbătă, la ora 14,00, cu parada costumelor populare prezentate de toate ansamblurile folclorice, de la ora 15,00 având loc deschiderea oficială, cu intonarea imnurilor de stat ale României, Slovaciei şi Uniunii Europene, ca "model de colaborare între România şi Slovacia, cât şi ca un bun parteneriat la nivelul Uniunii Europene".
Prima parte a programului artistic se va desfăşura între 15,30 şi 19,30, seara urmând să se încheie cu un bal. A doua zi, duminică, după slujba religioasă, programul artistic va continua în intervalul 14,00 - 17,00.
Organizatorii principali ai acestui festival sunt: UDSCR, Departamentul pentru Slovacii din Diaspora din cadrul Guvernului Slovaciei, Ministerul Culturii din România, Consiliul Judeţean Bihor - Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte şi Primăria Comunei Suplacu de Barcău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu