Peste 5.000 de obiecte recuperate de pe epava Titanic vor fi scoase la licitaţie pe 15 aprilie 2012, la New York, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naufragiul celebrului pachebot.
RMS Titanic, filiala societăţii organizatoare a expoziţiilor Premier Exhibitions şi singura deţinătoare a drepturilor asupra acestor obiecte, a anunţat că a cerut casei de licitaţii Guernsey's din New York să organizeze acest eveniment.
Transatlanticul Titanic s-a scufundat pe 15 aprilie 1912, la două ore şi jumătate după ce s-a ciocnit de un aisberg, în timpul primei sale curse peste Atlantic. Peste 1.500 de persoane au murit în acest naufragiu.
RMS Titanic (Royal Mail Steamer - vas poştal regal) a fost al doilea din trioul de "supernave" format alături de RMS Olympic şi HMHS Britannic, concepute pentru a oferi fiecare câte o cursă săptămânală şi pentru a domina afacerea transatlantică dintre Southampton şi New York în interesul companiei White Star Line. Construit la şantierele Harland and Wolff din Belfast, Titanic a fost cel mai mare vas din lume până la momentul scufundării sale. În timpul călătoriei inaugurale (Southampton, Anglia, apoi Cherbourg, Franţa, Queenstown, Irlanda, cu destinaţia New York), el s-a ciocnit cu un aisberg, la ora 23.40, în ziua de duminică, 14 aprilie 1912. Vasul s-a scufundat în două ore şi jumătate, după ce s-a rupt în două părţi, la ora 02.20 (15 aprilie).
În 2007, aceste obiecte recuperate de pe epava Titanic au fost evaluate de specialişti la o sumă totală de 189 de milioane de dolari.
"Sperăm să găsim un cumpărător care va putea să se ocupe de conservarea colecţiei şi a sitului naufragiului", a spus preşedintele RMS Titanic, Christopher Davino, într-un comunicat.
Nu a fost făcut public motivul pentru care este organizată această licitaţie, însă, în noiembrie, Premier Exhibitions şi-a reorganizat comitetul director după ce a anunţat pierderi de aproape două milioane de dolari în cel de-al doilea trimestru al anului, mai ales în urma scăderii numărului de vizitatori ai expoziţiilor sale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News