Peste 5.000 de pompieri cu peste 3.000 de mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației și autorităților locale din zonele vizate de fenomenele meteorologice periculoase prognozate pentru perioada următoare.
În contextul emiterii, de către Administrația Națională de Meteorologie, a atenționării COD PORTOCALIU pentru perioada 13 iunie ora 15.00 – 14 iunie, ora 02.00, ce vizează instabilitate atmosferică accentuată, cantități însemnate de apă, averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină în cea mai mare parte a țării, IGSU a dispus unităţilor subordonate luarea măsurilor necesare pentru prevenirea şi gestionarea operativă a potențialelor situaţii de urgenţă.
Astfel, în judeţele aflate sub incidenţa codului de vreme rea s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenție în cazul producerii unor situații de urgență. Totodată, în zonele vizate sunt monitorizate permanent cursurile de apă, pentru a stabili dacă nivelul debitelor acestora poate conduce la producerea inundațiilor.
De asemenea, pentru asigurarea acțiunilor în sprijinul administrației publice locale și a comunităților, pompierii militari au verificat și pregătit mijloacele tehnice de intervenție la inundații, constând în motopompe de mare capacitate, bărci și autospeciale cu echipamente pentru evacuarea apei.
La nevoie, inspectoratele pentru situații de urgență vor activa grupele operative și centrele județene de coordonare și conducere a intervenției, care au în componență reprezentanți ai tuturor structurilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgență.
Totodată, pompierii angrenați în gestionarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice periculoase din zonele grav afectate, continuă misiunile în sprijinul populației și monitorizează situațiile din teren care pot pune în pericol viața și bunurile.
Evoluția fenomenelor meteorologice va fi atent urmărită din dispeceratul IGSU și vor fi dispuse măsurile necesare eficientizării misiunilor de răspuns.
„Pentru evitarea producerii unor situații de urgență care pot afecta viața și bunurile, recomandăm cetățenilor ca pe timpul intensificării vântului și căderilor de grindină, să se adăpostească în locuințe sau alte spații care le asigură protecția și să deconecteze aparatura casnică.
De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci sau stâlpi de electricitate.
Având în vedere posibilitatea averselor cu acumulări semnificative de apă, recomandăm populaţiei din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store și a Platformei Naționale de Pregătire pentru Situații de Urgență „Fiipregatit.ro””, precizează IGSU.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu