Peste 5.500 de angajaţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă vor asigura, zilnic, răspunsul în situaţii de urgenţă în timpul sărbătorilor pascale

În perioada premergătoare şi pe timpul Sfintelor Sărbători de Paşti, efective ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă sunt angrenate într-o serie de activităţi menite să asigure nivelul de protecţie şi siguranţă a cetăţenilor şi evitarea producerii unor evenimente ce ar putea umbri aceste sărbători.

În perioada premergătoare şi pe timpul Sfintelor Sărbători de Paşti, efective ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă sunt angrenate într-o serie de activităţi menite să asigure nivelul de protecţie şi siguranţă a cetăţenilor şi evitarea producerii unor evenimente ce ar putea umbri aceste sărbători.

Astfel, peste 5.500 de angajaţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă vor executa, zilnic, activităţi de supraveghere, la faţa locului, a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor pe durata desfăşurării manifestărilor religioase cu public numeros şi pentru asigurarea unui răspuns prompt în situaţia producerii unor evenimente nedorite.

De asemenea, inspectori de specialitate din cadrul inspecţiilor de prevenire au desfăşuratactivităţi de îndrumare şi control, pe linia respectării măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la lăcaşuri de cult, unităţi turistice şi de agrement, unităţi comerciale şi spaţii cu aflux mare de persoane. Scopul acestor acţiuni a fost de a preveni şi înlătura stările de pericol, cauzele potenţiale de incendiu şi neregulile constatate în respectarea normelor şi normativelor în vigoare pe linie de securitate la incendiu. Controalele au urmărit, în mod special, înlăturarea cauzelor potenţial generatoare de incendiu (instalaţii electrice cu improvizaţii, instalaţii de încălzire defecte), dotarea cu mijloace de primă intervenţie şi instruirea personalului pentru intervenţie în caz de producere a unui incendiu.

Pe lângă depistarea şi înlăturarea neregulilor specifice, specialiştii noştri au asigurat pregătirea şi instruirea preoţilor şi personalului mănăstirilor, astfel încât aceştia să cunoască şi să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi, la rândul lor, să le transmită credincioşilor.

De asemenea, pe durata slujbelor religioase de Înviere, efective ale inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă vor asigura măsuri de supraveghere a respectării normelor de apărare împotriva incendiilor şi asigurarea operativă a intervenţiei, în cazul producerii unui incendiu, la unităţile de cult şi ansamblurile mănăstireşti cu afluenţă de credincioşi.

Pentru diminuarea riscului de incendiu şi reducerea consecinţelor negative ce se pot înregistra în perioada manifestărilor religioase cu public numeros, recomandăm slujitorilor bisericii şi credincioşilor să asigure următoarele măsuri preventive:

            - aducerea la cunoştinţa enoriaşilor, pe timpul desfăşurării slujbelor religioase, a regulilor ce trebuie respectate în biserică, mai cu seamă privind utilizarea lumânărilor, modul de comportare în situaţia izbucnirii unui incendiu în lăcaşul de cult, pentru păstrarea calmului, evitarea accidentelor şi panicii pe durata evacuării construcţiei în cazul evenimentelor nedorite, precum şi asigurarea stingerii urgente a incendiului, cu forţele şi mijloacele existente;

            - nelăsarea lumânărilor aprinse în apropierea hainelor, părului ori a obiectelor combustibile, precum icoane, decoruri, mobilier, coroane;

-  manifestarea unei atenţii deosebite la deplasarea cu lumânările aprinse în autovehicule;

            - organizarea manifestărilor religioase în exteriorul bisericilor, pentru evitarea supraaglomerării acestora; evitarea permiterii accesului unui număr de credincioşi peste capacitatea construcţiei şi menţinerea, obligatoriu, pe toată durata slujbei, a uşilor de acces şi evacuare în poziţie deschisă;

            - parcarea autoturismelor şi autocarelor în vecinătatea lăcaşurilor de cult se va realiza astfel încât să nu se blocheze sau îngusteze gabaritele căilor de acces pentru intervenţie, necesare autospecialelor pompierilor în cazul producerii unui eventual incendiu;

            - asigurarea întreţinerilor corespunzătoare, verificărilor periodice şi remedierii deficienţelor constatate la instalaţiile electrice, sistemele de încălzire, aparatele de preparat şi încălzit hrană şi coşurile de fum;

            - amenajarea unor locuri speciale, în exteriorul lăcaşurilor de cult, pentru depunerea lumânărilor aprinse, aflate la distanţă de siguranţă faţă de construcţii, dotate cu tăvi metalice umplute cu nisip, supravegherea acestora în permanenţă şi stingerea lor, în mod obligatoriu, la terminarea slujbelor religioase;

            - evacuarea din interiorul lăcaşurilor de cult, pe durata desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros, a covoarelor, mochetelor, băncilor şi scaunelor nefixate de pardoseală;

            - nedepozitarea materialelor combustibile în poduri, subsoluri, balcoane ori pe căile de evacuare sau pe circulaţiile din interiorul bisericilor;

            - instruirea persoanelor cazate în spaţiile destinate primirii oaspeţilor ori în căminele de bătrâni din incinta mănăstirilor sau aparţinând de acestea, de către slujitorii bisericii, privind necesitatea respectării regulilor de prevenire şi stingere a incendiilor la exploatarea mijloacelor de încălzire, a instalaţiilor electrice, la utilizarea focului deschis, precum şi interdicţia fumatului în aceste locuri;

            - asigurarea unei minime dotări cu mijloace tehnice destinate stingerii incendiilor, precum rezerve de apă şi stingătoare de incendiu; pentru mânăstirile amplasate izolat, în locuri greu accesibile sau chiar inaccesibile autospecialelor pompierilor, această dotare minimă, compensată cu instruirea corespunzătoare a personalului, pot salva construcţia de la distrugere;

- asigurarea evacuării persoanelor din construcţie, a valorilor adăpostite, concomitent cu desfăşurarea primei intervenţii cu mijloacele tehnice din dotare şi cu anunţarea, în cel mai scurt timp, a pompierilor, la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, în cazul izbucnirii unui incendiu.

 

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă urează tuturor cetăţenilor Sărbători Fericite!

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel