Peste 50.000 de porci infestaţi cu pestă porcină africană într-o fermă din România

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Alertă de pestă porcină în ţară!

Un focar de pestă porcină africană a fost depistat într-o fermă cu peste 50.000 de animale aparținând unei celebrei companii americane, se arată în anunţul publicat de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Timiş.

„În urma examinării probelor provenite de la porcii domestici din exploataţia comercială de suine aparţinând SC Smithfield România Ferma Voiteni, judeţul Timiş, rezultatul la LSVSA Timiş fiind pozitiv, au fost trimise  şi la Institutul de  Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti pentru confirmare şi  identificare a virusului pestei porcine africane. După efectuare examenelor  de laborator efectuate  la Institutul de  Diagnostic şi Sănătate Animală, rezultate fiind pozitive,  a fost confirmată  Pestă Porcină Africană”, se precizează în comunicatul amintit.

La scurt timp după confirmarea pestei porcine africane, la nivelul Prefecturii Timiș a fost convocată o şedinţă de urgenţă cu toţi membrii Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor. S-a votat emiterea Hotărârii de aprobare a zonelor de protecţie şi supraveghere din jurul focarului de pestă porcină africană, a măsurilor de ucidere imediată sub control oficial şi neutralizare prin metode alternative incinerare/îngropare a cadavrelor de porci.

În ferma de la Voiteni sunt 53.764 de porci. Autoritățile urmează să stabilească exact câte animale vor fi sacrificate, având în vedere că acestea sunt distribuite în hale diferite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel