Peste 50 de amenzi şi 4 dosare penale la Brașov după 3 ore de controale în trafic

Poliţiştii braşoveni au aplicat miercuri dimineaţa, în trei ore, 52 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 20.000 de lei, şi au întocmit patru dosare penale, dintre care două pentru conducerea sub influenţa alcoolului.

Controalele s-au desfăşurat în cadrul acţiunii Truck&Bus, desfăşurată la nivelul întregii Uniuni Europene, care vizează combaterea încălcării normelor legale în domeniul transporturilor rutiere publice de mărfuri şi persoane.

"În cadrul acţiunii, poliţiştii au efectuat 294 testări etilotest, au aplicat 52 sancţiuni contravenţionale, dintre care cinci pentru nerespectarea normelor legale prevăzute de H.G. 69/2012, cinci pentru nefolosirea centurii de siguranţă, 12 pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice (ITP) şi defecţiuni tehnice, iar restul pentru alte abateri la regimul rutier, în valoare de aproximativ 21.500 lei. Totodată, poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 12 permise de conducere, dintre care 11 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, în cadrul acţiunii au fost constatate patru infracţiuni la regimul circulaţiei, dintre care două pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului", a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, într-un comunicat de presă.

În cadrul acţiunii, care se desfăşoară simultan în toate statele membre ale UE, în perioada 22-28 iulie, sunt verificate respectarea normelor rutiere de către conducătorii auto ai autovehiculelor destinate transportului public de persoane cu capacitate mai mare de 8+1 locuri şi destinate transportului de marfă cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone; a perioadelor de conducere, pauzelor şi perioadelor de odihnă şi funcţionarea corespunzătoare a aparatului tahograf; a deţinerii documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto; capacităţii maxime de încărcare a autovehiculelor de transport persoane.

De asemenea, poliţiştii urmăresc respectarea limitelor legale de viteză de către şoferi şi depistarea şi sancţionarea celor ce conduc autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice.

În ceea ce îi priveşte pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vizează şi respectarea limitei maxime admise, a greutăţii mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum şi respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase, a precizat sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel