Peste 70% dintre români sunt de acord că ţara noastră a îndeplinit toate criteriile pentru a intra spaţiul Schengen

Foto pixabay
Foto pixabay

Peste 70% dintre români sunt de acord că ţara noastră a îndeplinit toate criteriile şi, până la urmă, va fi primită în spaţiul Schengen, potrivit unui sondaj de opinie, la nivel naţional, realizat de INSCOP Research.

 

Respondenţii au mai fost întrebaţi şi dacă faptul că România nu este în spaţiul de liberă circulaţie reprezintă o dovadă că ţara noastră este tratată ca un membru de rangul al doilea în cadrul Uniunii Europene.

Potrivit sondajului, peste 3 sferturi dintre români s-au declarat de acord cu această afirmaţie.

Barometrul INSCOP Research a fost realizat în perioada 13-22 noiembrie, la solicitarea Laboratorului de Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică al Academiei Române, notează Rador. 

România, respinsă de Austria. Chirieac: Absența diplomației românești în ultimii 10-15 ani și-a spus cuvântul. Ministerul de Interne și-a făcut treaba!

Bogdan Chirieac a comentat informațiile de la Consiliul JAI, acolo unde Austria a blocat aderarea României la Spațiul Schengen.

România nu va intra în Spațiul Schengen. Austria a votat împotriva aderării, anunță Antena 3. De asemenea, Olanda a votat și ea împotriva Bulgariei. Votul în favoarea Croației a fost unanim favorabil.

Votul împotrivă al Olandei a venit ca urmare a faptului că România și Bulgaria sunt la pachet. Olanda a explicat în minuta ședinței că e de acord cu intrarea României în Schengen, dar împotriva intrării Bulgariei.

Reamintim că, astăzi, Gerhard Karner, ministrul austriac de Interne, a declarat, înainte de consiliu, că își va susține în continuare votul împotriva extinderii Spațiului Schengen cu România și Bulgaria.

Analistul politic Bogdan Chirieac a intervenit telefonic la România TV, unde a comentat decizia finală din Consiliul JAI, acolo unde Austria a respins aderarea României la Spațiul Schengen:

„Trebuie să facem în continuare ceea ce am făcut și până acum. România nu a ieșit din Uniunea Europeană, ci a rămas în UE, doar că nu are această facilitate, e adevărat, importantă, care poate ar fi însemnat 2 miliarde de euro în plus la Produsul Intern Brut al țării pe an, prin apartenența la Spațiul Schengen.

În același timp, cred că este un bun prilej să ne facem o analiză. În general, când ceva merge prost, zicem că am făcut noi, românii, ceva prost, că noi ne auto-victimizăm și ne auto-incriminăm. Că avem sau nu treabă, noi suntem de vină. În cazul de față nu am asistat la un Consiliul JAI, acolo în sală a fost un deșert al diplomației din România. Absența diplomației românești în ultimii 10-15 ani își spune cuvântul.

Vorbim de incapacitatea politicienilor români de a folosi atuurile uriașe pe care le au companiile din Austria, care produc bunăstare în România, produc profit pentru proprietarii lor, care exploatează resursele minerale și energetice ale acestei țări, zona financiar bancară, zona de asigurări ori zona de lemn. Aceste companii ar fi trebuit să fie niște ambasadori ai țării noastre pe lângă Viena, că e și în interesul lor ca țara să intre în Spațiul Schengen?“, a întrebat Bogdan Chirieac.

Unul dintre invitații din platou a intervenit:

„O putem considera o nedreptate și se leagă totul de alegerile din ianuarie din Austria, pentru că ei dau vina pe migrație?“, a întrebat acesta.

„Nu, nu! Din nefericire, Austria a folosit un pretext penibil, ușor de demontat. Nu la pretext ne referim, ci la incapacitatea României în politica externă. Nu e treaba Ministerului de Interne, căci acesta și-a făcut treaba. Ne bazăm pe rapoartele tehnice ale Comisiei Europene, pe raportul tehnic dat de Olanda, dar diplomația din România nu a reușit nici măcar să separe România de Bulgaria. Nu e doar un vot împotriva României, ci sunt două, Austria și Țările de Jos“, a concluzionat Bogdan Chirieac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel