Peste 800 de participanți la congresul studențesc dedicat Anei Aslan

Aflat la cea de-a treia ediție, ,,International Medical Students' Congress of Bucharest” (IMSCB) este un proiect ce își propune să creeze un mediu educațional aparte care să contureze și să întrețină o relație strânsă între lumea medicală autohtonă și cea internațională. 

Publicitate

Evenimentul se va desfășura în perioada 4-8 decembrie 2019 și este organizat de către Societătea Studenților în Medicină din București(SSMB )în strânsă colaborare cu Universitătea de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila" din București.   

Închinat uneia dintre figurile de seamă ale medicinei românești și internaționale, Acad. Ana Aslan, ediția de anul acesta devine un sanctuar de cultură, cunoaștere și multiculturalitate și împrumută metaforic din puterea femeii care a învins orice prejudecăți ale vremurilor, dând dovadă de determinare și perseverență.

La deschiderea evenimentului din acest an (miercuri 4 decembrie 2019, ora 18,  la Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie “Ana Aslan” din Otopeni), vor fi prezenți  reprezentanți din conducerea Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”,  alături de specialiști din sistemul medical. 

Declarația Prof. Dr. Viorel Jinga, implicat activ în organizarea congresului

   „La evenimentul din acest an s-a muncit mai mult ca niciodată. Tânăra echipă de studenți din comitetul de organizare a pregătit un  program foarte bogat, ce ascunde multe suprize pentru participanți. Universitatea de Medicină si Farmacie „Carol Davila” se bucură că găzduiește acest eveniment. Suntem siguri că acest congres va contribui cu succes la creșterea vizibilității școlii medicale românesti atât pe plan național, cât și internațional”(sursa: www.viorel-jinga.ro/the-international-medical-students-congress-of-bucharest-2019/).

   The International Medical Students' Congress of Bucharest devine un simbol al studenților mediciniști aflați la începutul drumului dedicat cu noblețe societății. Anul acesta, IMSCB va reuni peste 800 de participanți din peste 30 de țări, iar în cadrul acestui amplu eveniment studenții vor avea ocazia de a desluși tainele medicinei în cadrul celor 7 conferințe și celor 3 keynoteuri special proiectate pentru a le stimula dorința de cunoaștere, dar și pentru a le oferi acestora o viziune mai largă asupra practicii medicale la nivel global.

Declarația președintelui SSMB, Rareș-Bogdan Băloi

În cadrul Congresului, participanții vor avea ocazia de a transforma teoria în practică prin intermediul celor 80 de workshop-uri interactive, puse la dispoziție de echipa de organizare în colaborare cu medici din întreaga lume. În acest sens, anul acesta IMSCB introduce un concept revoluționar regăsit sub denumirea de ,,Body Interact”, oferindu-le participanților o serie de cazuri autentice aplicate pe un pacient virtual”.

De asemenea, ca în fiecare an, the International Medical Students’ Congress of Bucharest susține eforturile academice ale noii generații, organizând o sesiune de prezentări ale lucrărilor realizate cu pasiune și dorință de cunoaștere de către participanții activi. Efortul acestora este răsplătit, iar lucrările câștigătoare sunt publicate într-o revistă medicală cu o prezență sonoră la nivel global în domeniul medical de specialitate.

Valorile care stau la baza IMSCB

Multiculturalitatea și interdisciplinaritatea reprezintă două dintre valorile care stau la baza IMSCB, de aceea anul acesta Congresul le oferă ocazia participanților de a se relaxa în perioadele dintre activitățile științifice într-un Art Lounge, unde pot fi admirate o serie de compoziții vizuale realizate de studenții mediciniști, ce păstrează o picătură din visul Anei Aslan: tinerețea fără de bătrânețe. ”The International Medical Students’ Congress of Bucharest nu este un simplu Congres, ci este o adevărată călătorie într-un univers al cunoașterii, în care fiecare are ocazia de a împărtăși din experiența sa medicală, dând naștere unui colectiv cu un scop comun. Toate eforturile organizatorilor, precum și ale voluntarilor implicați în acest proiect, sunt orientate către informare și schițarea unor noi perspective cu privire la actul medical.

“Credem cu adevărat că IMSCB poziționează mediul medical autohton pe un loc înalt la nivel global, fiind accesibil unui public larg din acest domeniu. Evenimentul încurajează inovația, precum și colaborarea în lumea medicală în vederea realizării unor acte medicale calitative și eficiente” a adăugat președintele SSMB.

IMSCB reprezintă o extensie a unui amplu proiect medical național, regăsit sub denumirea de ,,Congresul Național pentru Studenți și Tineri Medici” începând cu anul 1994. Pentru informații suplimentare legate de oportunitățile oferite de IMSCB, vă invităm să accesați site-ul oficial al Congresului https://ssmbucharest.ro/, dar și pagina de Facebook ,,The International Medical Students’ Congress of Bucharest” care relevă publicului larg o mică parte din experiența de neuitat conturată de acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel