Un nou val de cetățeni ucraineni a intrat în acest weekend în România.
Publicitate
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că în cursul zilei de sâmbătă prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 171.600 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 48.200 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.
Pe sensul de intrare în România au fost 86.342 de persoane, dintre care 8.510 de cetăţeni ucraineni. Cetățenii ucraineni se pot caza gratuit în România, autoritățile plătind 50 lei pe zi pentru cazare pentru fiecare persoană. Aceștia au dreptul și la 20 lei pe zi de persoană, bani pentru hrană.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat sâmbătă 73 de fapte ilegale (42 de infracţiuni şi 31 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Bunurile ridicate în vederea confiscării au fost în valoare de peste 4.105.800 lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 18.600 lei.
În ultimele 24 de ore nu s-a permis intrarea în ţară a 21 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a 20 cetăţeni români din diferite motive legale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu