Peste 9 milioane de tone de cereale ucrainene, expediate prin portul Constanța în primele opt luni

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Peste 9 milioane de tone de cereale ucrainene au fost expediate prin portul Constanța în primele opt luni ale anului.

Publicitate

Peste 9 milioane de tone de cereale ucrainene au fost expediate prin portul Constanța în primele opt luni ale anului 2023, transmite Agerpres. Astfel, potrivit Reuters, Ucraina a exportat în perioada ianuarie-august 2023 mai multe cereale prin portul Constanţa decât a făcut în tot anul 2022, chiar dacă volumele au scăzut recent după ce atacurile ruseşti asupra porturilor de la Dunăre i-au făcut pe exportatorii ucraineni să se îndrepte spre rutele rutiere şi feroviare.

Conform autorităţii portuare, ritmul livrărilor a încetinit, pe măsură ce atacurile ruseşti asupra porturilor de la Dunăre s-au intensificat.

Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale, iar portul Constanţa este acum cea mai importantă rută alternativă de export pentru Kiev. Cerealele ajung în portul românesc cu camioanele, pe calea ferată sau cu barjele pe Dunăre.

Ucraina şi-a majorat livrările de cereale pe calea ferată şi rutieră



Însă, începând din luna iulie, când Moscova a abandonat un acord internaţional care permitea Ucrainei să îşi exporte cerealele prin porturile sale de la Marea Neagră, Rusia a atacat în repetate rânduri porturile ucrainene de la Dunăre. În consecinţă, Ucraina şi-a majorat livrările de cereale pe calea ferată şi rutieră, susţin brokerii intervievaţi de Reuters.

Datele prezentate de autoritatea portuară arată că în primele şapte luni ale acestui an o cantitate de 8,1 milioane de tone de cereale ucrainene au fost expediate prin portul Constanţa. Comparativ, pe tot parcursul anului 2022, Ucraina a exportat 8,6 milioane de tone de cereale prin portul Constanţa.

Embargoul pentru importurile de cereale ucrainene expiră vineri

Oficialii români au anunţat că în perioada următoare vor să dubleze capacitatea lunară de tranzit pentru cerealele ruseşti, până la patru milioane de tone, iar investiţiile în infrastructură sunt în derulare. Totuși,, cerealele ucrainene trebuie să concureze pentru spaţiu în portul Constanţa, care în mod tradiţional gestionează exporturile de produse agricole ale României, cât şi cele alte statelor vecine fără ieşire la mare, cum sunt Ungaria şi Serbia.

Per total, în perioada ianuarie-august 2023, prin portul Constanţa au fost expediate 22,2 milioane de tone de cereale şi autoritatea portuară estimează că în acest an va fi depăşit recordul de aproximativ 25 de milioane de tone.

Ministrul Transporturilor al României, Sorin Grindeanu, se va întâlni vineri, la Constanţa, cu reprezentanţi din Ucraina, Republica Moldova, SUA şi ai Comisiei Europene, pentru a discuta modalităţile prin care poate fi crescut tranzitul.

România este unul din cele cinci state membre din Europa de Est, alături de Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia, care s-a confruntat cu o explozie a importurilor de cereale din Ucraina după invazia rusească, care au perturbat pieţele locale şi au provocat proteste din partea fermierilor, ceea ce a obligat Comisia Europeană să aprobe restricţii temporare la importuri. Cele cinci state au cerut Bruxelles-ului să prelungească embargoul, care urmează să expire vineri, până la finele anului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel