Poliţiştii din Deva caută cel puţin doi hoţi care au furat 2,2 kilograme de aur şi 99 de ceasuri de mână de diferite mărci, după ce au intrat prin tavanul unui complex comercial în interiorul unui magazin care vinde bijuterii. La o primă evaluare valoarea pagubei fiind de 284.000 de lei.
Furtul a fost descoperit miercuri de un agent de pază al complexului comercial din Deva, care a observat că din tavanul fals al magazinului de bijuterii lipseşte o placă, transmite realitatea.net.
„Persoane necunoscute au pătruns prin efracţie, decupând o bucată din plafonul structurii metalice a supermarketului şi o bucată din tavanul fals al spaţiului unde se află un magazin de bijuterii, de unde au sustras cantitatea de 2,2 kilograme de aur şi 99 de ceasuri de mână de diferite mărci“, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, inspectorul principal Bogdan Niţu.
Potrivit acestuia, după inventariere, societatea comercială va pune la dispoziţia poliţiştilor „caracteristicile bunurilor sustrase“.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu