Peste zece judeţe impun purtarea măştii şi în aer liber în România

Purtarea măştii de protecţie în spaţiile deschise aglomerate devine obligatorie în tot mai multe judeţe din România, după ce Guvernul a împuternicit comitetele judeţene pentru stiuaţii de urgenţă să decidă când şi unde se vor aplica noile restricţii în perioada următoare.

Până acum, masca devine obligatorie şi în aer liber, în majoritatea cazurilor de la 1 august, în următoarele zece judeţe: Argeş, Dâmboviţa, Galaţi, Braşov, Vâlcea, Iaşi, Călăraşi, Prahova, Buzău, Constanţa şi Vrancea.  

Primarii, în calitate de preşedinţi ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, sunt cei care stabilesc exact locurile în care masca va deveni obligatorie. Astfel, dacă mergi la mare în acest weekend, să ştii că vei obligat să porţi mască pe faleză sau în zonele de promenadă, în toate staţiunile de pe litoral, între orele 18:00 şi 24:00.

Nici la munte nu vei scăpa de masca facială. Şi la Braşov, începând de mâine, masca va fi obligatorie în pieţe şi târguri, dar şi pe străzile circulate intens de pietoni. Măsura ar putea fi impusă, de la începutul săptămânii viitoare, şi în Centrul Vechi din Bucureşti. O decizie în acest sens va fi luată luni, în şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel