Celebrele peșteri de la Qumran, din Cisiordania, unde au fost descoperite în anii 1940 și 1950 Manuscrisele de la Marea Moartă, continuă să-și dezvăluie secretele. După cele peste 900 de manuscrise, datând din diferite perioade, cuprinse între secolul V î.e.n şi secolul IV e.n, descoperite în 11 peșteri, alte nouă suluri de pergament, vechi de 2000 de ani, se pare că au fost identificate recent.
Potrivit descoperă.ro, arheologul Yonatan Adler a anunțat la o conferinţă internaţională asupra regiunii Qumran şi a zonei Mării Moarte, conferinţă care a avut loc la Lugano, Elveţia, că a identificat alte noi suluri de pergament foarte vechi.
Sulurile nou-descoperite, de dimensiuni foarte mici, se găseau în interiorul unor mici cutiuţe de piele, numite filactere; în practica religioasă mozaică tradiţională, aceste filactere sunt purtate de bărbaţii evrei pe frunte şi pe braţul stâng în timpul rugăciunilor.
Deși aceste filacterele au fost scoase din peşterile de la Qumran în anii 1950, se pare că al lor conținut nu a fost examinat până de curând.
„E foarte incitant”, a declarat arheologul Yonatan Adler, autorul descoperirii. „Nu ai în fecare zi norocul de a descoperi manuscrise noi.”
Noile manuscrise nu au fost încă studiate în detaliu şi nu se ştie cu precizie ce conţin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu