Ne-am putea face "case" pe Lună?
Publicitate
Descoperire incredibilă a oamenilor de știință din Statele Unite ale Americii. Peșterile de pe Lună ar putea deveni a doua casă pentru omenire. Conform cercetătorilor, oamenii ar putea locui pe satelitul natural al Pământului mai repede decât credeam. Se pare că aceste locuri sunt mai stabile termic decât restul zonelor de pe Lună.
Oamenii de știință de la Universitatea din California, Los Angeles, au descoperit că Luna are cratere cu zone umbrite, în care temperaturile sunt constante, în jurul valorii de 63 de grade Fahrenheit (17 grade Celsius). Potrivit cercetătorilor, acesta este un interval temperat stabil pentru oameni. Studiul a fost publicat în luna iulie în Jurnalul Geophysical Research Letters. Aceste cratere ar putea fi transformate în peșteri care să ofere temperaturi optime pentru a fi locuite de oameni. Astfel, explorarea lunară și adăpostirea pe termen lung a oamenilor pe Lună ar fi mai sigure, notează earthsky.org. Asta deoarece oamenii de știință sunt de părere că în aceste locuri s-ar putea înființa baze stabile termic. „Oamenii au evoluat trăind în peșteri, iar în peșteri ne-am putea întoarce și atunci când vom trăi pe Lună”, a declarat David Paige, coautorul studiului și profesor de științe planetare la UCLA.
În condiţiile în care, în prezent, există o mai bună înțelegere a craterelor și a potențialelor peșteri pe Lună, oamenii de știință ar putea să accelereze ritmul spre conceptualizarea unei stații permanente și funcționale, protejată de condițiile extreme de pe suprafața Lunii. „Am putea fi capabili să stabilim o prezență pe termen îndelungat pe Lună mai devreme decât ar fi fost posibil, în alte situații ”, a spus Tyler Horvath, autorul principal al studiului și doctorand în științe planetare la Universitatea din California. Spre deosebire de suprafața Lunii care, în timpul zilei se încălzește la aproximativ 127 de grade Celsius, iar noaptea scade până la -173 de grade Celsius, aceste gropi lunare din regiunea „Mare Tranquillitatis” au o temperatură stabilă, acesta fiind un aspect prietenos pentru oamenii, spun cercetătorii.
Datele provin dintr-o analiză a imaginilor realizate de sonda spațială a NASA, Lunar Reconnaissance Orbiter, și după modelarea computerizată. „Aceste cratere sunt chiar la limita de rezoluție a camerelor. Faptul că sunt capabili să scoată acele date, iar acestea să fie destul de convingătoare, este un mare pas înainte în ceea ce privește explorarea Lunii”. În urma acestei cercetări, ar fi posibil ca NASA să nu aibă nevoie de echipamente atât de complexe pe cât se presupune în prezent pentru a face explorarea și locuirea Lunii o realitate. Peșterile ar putea oferi, de asemenea, o anumită protecție împotriva radiațiilor solare, dar și împotriva micrometeoriților.
În 2009, cu ajutorul orbitatorului lunar, oamenii de știință au descoperit o serie de gropi pe Lună, iar acest lucru i-a determinat să se întrebe dacă există peșteri de legătură care ar putea fi explorate sau chiar folosite ca adăposturi. În 2017, o sondă japoneză a descoperit o peșteră masivă pe Lună, acesta spațiu fiind imediat considerat o locație bună pentru o bază lunară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu