Un nou aparat PET-CT instalat în cel mai mare spital din județul Galați stă la dispoziția pacienților în mod gratuit.
În cursul zilei de astăzi a fost anunțat faptul că la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Galați a fost instalat un aparat performant PET-CT, care ajută la depistarea cancerului, chiar și în stadii incipiente. În cadrul emisiunii La Sud prin Sud-Est, gălățenii au putut întreba dacă investigația poate fi decontată prin CAS.
”Cea mai importantă întrebare pe care o au ascultătorii noștri, există acoperire prin Casa de Asigurări de Sănătate? În momentul de față, centrele mari, importante, unde existau astfel de aparate sunt private și costurile erau pe măsură. Cum se pot deconta aceste lucruri, e o întrebare foarte importantă”, a întrebat moderatorul emisiunii, Aurel Vlaicu.
”Voi încerca să răspund eu la început, apoi doamna doctor o să vă explice procedura. În momentul de față nu se plătește absolut nimic, nici pentru PET-CT, nici pentru acceleratorul linear de particule. Sunt programe ale Ministerului Sănătății, derulate prin Casa Județeană de Sănătate. În momentul de față nu se plătesc aceste proceduri, ceea ce înseamnă că partea de mentenanță și de alte materiale necesare pentru buna funcționare a acestor aparate este asigurată de către Consiliul Județean, iar partea de finanțare pentru serviciul medical efectuat de Spitalul Județean, aceste servicii sunt decontate direct de către Casa Națională, cum este în cazul acestui PET-CT și cum este cazul acceleratorului linear de particule, fiind un contract de prestări servicii între Spitalul Județean și Casa de Asigurări de Sănătate, dar indiferent, așa cum am spus și la începutul emisiunii, ne vom strădui ca aceste servicii să fie gratuite. Așa cum spuneam la început, sunt foarte mulți oameni care veneau la mine și îmi spuneau ”domnule președinte, mi-aș dori ca mama sau fratele meu să fie tratat la Galați, să nu trebuiască să îl duc în alt centru oncologic să fie tratat. Înseamnă timp, bani și partea asta pecuniară pe care unii nu și-o pot permite și așa unii dintre ei pierdeau această groaznică luptă cu această boală cumplită”, a spus președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
Vezi mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu