Marius Petcu, liderul CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, a primit mită de la Petre Scrieciu din septembrie 2009 până în 24 martie, când a fost prins în flagrant primind 40.000 de euro, reprezentând două tranşe din banii ceruţi pentru a-i da contractul de lucrări la centrul de la Snagov.
Curtea de Apel Bucureşti arată, în motivarea deciziei de cercetare în libertate a liderului CNSLR-Frăţia, publicată marţi, că procurorii anticorupţie au început urmărirea penală pe numele lui Marius Petcu în 22 martie, pentru luare de mită, iar două mai târziu au extins cercetările faţă de acesta, pentru o nouă faptă de luare de mită.
Instanţa notează, în documentul citat, că pentru formularea acestor învinuiri s-a avut în vedere că, în perioada anilor 2009-2010, Marius Petcu, în calitate de preşedinte al Federaţiei Sanitas, a primit de la Petre Dorin Scrieciu, în baza unei înţelegeri anterioare, în mod repetat, sume de bani reprezentând circa 20% din valoarea fiecărei situaţii de lucrări decontate, pentru a atribui firmei lui Scrieciu SC Electronics SRL un contract de execuţie lucrări având ca obiect executarea obiectivului "Centrul de educaţie, perfecţionare şi recreare - Snagov", preţul negociat al contractului fiind de 9.234.570 lei, fără TVA, suplimentat ulterior cu suma de 1.875.915 lei, fără TVA.
Contractul de execuţie lucrări a fost încheiat sub nr. 931/22.05.2009, fiind semnat de Petre Scrieciu, director şi C.S., director economic la SC Electronic SRL - în calitate de executant şi de Marius Petcu, preşedintele Federaţiei Sanitas, Mircea Timofte, preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi M.P., preşedinte al Uniunii Sindicale Sanitas Bucureşti - în calitate de beneficiari, precizează judecătorul.
De asemenea, a rezultat că, la data de 1 februarie 2011, în baza unei înţelegeri anterioare dintre Petre Dorin Scrieciu şi Marius Petcu, sindicalistul a primit, prin intermediul soţiei sale, Claudia Petcu, un imobil tip vilă situat în Predeal, str. Liviu Rebreanu 24, judeţul Braşov, în valoare de circa 200.000 de euro, prin modalitatea cesionării părţilor sociale deţinute de SC M. SRL, SC DDT SRL (în patrimoniul căreia se găsea imobilul), către Claudia Petcu, la o valoare mult diminuată, respectiv de 50.000 de euro.
Reprezentanta societăţii cedente a fost numită M. M.M., care avea o datorie de 183.000 de euro la Petre Dorin Scrieciu şi căreia acesta i-a indicat să efectueze tranzacţia cu familia Petcu.
"Scopul primirii acestui imobil a fost acela de a compensa, dacă Petcu şi-ar fi dat acordul, unele tranşe din mită neplătite încă de către Scrieciu, aferente lunilor următoare sau de a facilita obţinerea de către firma SC Electronics SRL a unei lucrări viitoare", spune DNA, potrivit motivării.
În 24 martie, Marius Petcu a fost surprins în timp ce primea de la Petre Dorin Scrieciu suma de 40.000 euro, reprezentând două tranşe din mită, aferente lunilor ianuarie şi februarie 2011.
În 31 ianuarie, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea de către Marius Petcu a infracţiunii de luare de mită constând în primirea de sume de bani sau alte foloase materiale în schimbul atribuirii, în mod preferenţial, a unor contracte de reabilitare a unor obiective turistice aflate în patrimoniul organizaţiei sindicale pe care o reprezintă.
"Din informaţiile obţinute prin metode specifice a rezultat că, în perioada 31 ianuarie-1 februarie 2011, urma a fi finalizată tranzacţionarea unui imobil de tip vilă, prin modalitatea cesionării părţilor sociale deţinute de S.C. M. S.R.L. la S.C D. & D. T.-C.-I. S.R.L., către Petcu Claudia, soţia lui Petcu Marius, la un preţ mult diminuat, pentru ca, în final, vila să ajungă în proprietatea liderului de sindicat, tranzacţie coordonată, în fapt, de către Petre Dorin Scrieciu, imobilul fiind o «recompensă» pentru favorizarea intereselor comerciale ale firmei lui Scrieciu", arată DNA.
Referitor la contractul nr. 931/22.05.2009, conform graficului de execuţie, primele plăţi s-au efectuat în luna septembrie 2009, acesta fiind primul moment în care a început să-i plătească lui Petcu sume de bani cu titlu de mită.
"Înţelegerea pe care a avut-o cu inculpatul anterior încheierii contractului a fost următoarea: se va calcula preţul real al lucrării prin rularea devizelor furnizate de proiectant, iar diferenţa dintre preţul final al contractului şi preţul real al lucrării, din care se scad impozite într-o anumită cotă, îi va reveni inculpatului sub formă de comision. Au mai fost discuţii ulterioare prin care acesta a încercat să scadă din ce în ce mai mult valoarea reală a lucrării, pentru a-şi mări marja de «comision», până la o zonă în care Petre Scrieciu a refuzat să mai scadă. În urma acestor negocieri s-a ajuns la o rată lunară de 87.400 de lei (peste 20% din valoare). Iniţial, Petre Scrieciu a fost cel care i-a propus lui Petcu Marius unele foloase materiale în schimbul încredinţării lucrării, acesta acceptând, iar ulterior mergând cu solicitările până la procentul anterior menţionat", mai notează judecătorul, din propunerea de arestare.
Petcu şi-a asumat şi rolul de a-i convinge şi pe ceilalţi doi beneficiari în semnarea contractului cu SC Electronics SRL.
Totodată, instanţa mai notează că Petre Dorin Scrieciu a susţinut că, în noiembrie-decembrie 2010 era la zi cu plăţile comisioanelor. Anterior, în cursul anului 2010, s-a modificat graficul de execuţie a lucrărilor de aşa manieră încât producţia lunară în cinci luni, respectiv iunie-octombrie s-a dublat, urmând ca în lunile noiembrie 2010-martie 2011 să nu se lucreze. Una din entităţile contractante nu a putut achita suma dublă, urmând a o achita jumătate în lunile decembrie-aprilie. Având în vedere aceste aspecte, rezultă că tranşele de comision au fost şi în această perioadă de 87.400 lei, iar în lunile ianuarie-aprilie 2011 trebuiau plătite patru tranşe de comision, pentru ca la sfârşitul perioadei să se ajungă la zi cu achitarea acestora, mai arată DNA.
"În 1 martie 2011, în jurul orei 14.30, Petre Dorin Scrieciu s-a deplasat, la solicitarea telefonică a inculpatului Marius Petcu, la biroul acestuia din cadrul CNSLR-Frăţia, unde au fost abordate următoarele subiecte: reînceperea lucrărilor la Centrul de perfecţionare, care vor fi demarate după 1 aprilie şi aspecte legate de finisaje (gresie, faianţă etc.); reînceperea lucrărilor la locuinţa personală a acestuia din Snagov. Cea mai mare parte a discuţiei a fost în jurul situaţiei financiare a firmei SC E. SRL, care era foarte dificilă, drept care inculpatul i-a cerut să-i spună dacă vor avea probleme cu mersul lucrărilor şi cu sumele de bani pe care are să i le dea ca urmare a încasărilor de la Centrul de perfecţionare. Cu această ocazie, Scrieciu Petre i-a propus şi o compensare cu jumătatea care, teoretic, îi aparţinea, din valoarea vilei de la Predeal. Valoarea reală a imobilului respectiv era de 200.000 euro, din care Scrieciu Petre a achitat 162.000 de euro plus 130.000 de lei doamnei M. M., iar Petcu Marius a plătit la încheierea contractului restul până la 200.000 euro (în jur de 18.000 euro). Conform susţinerilor martorului, înţelegerea iniţială între Petcu şi el a fost aceea de a i-o vinde lui, iar el a propus să fie parteneri cu părţi egale, în ideea în care Scrieciu poate edifica construcţia la un preţ mic, dorindu-se ridicarea unei pensiuni. Practic, compensarea ar fi operat asupra sumei de 100.000 de euro, el nemaitrebuind să îi transfere martorului jumătate din părţile sociale ale societăţii în patrimoniul căreia se află imobilul", potrivit sursei citate.
La această propunere, Marius Petcu a răspuns că trebuie să se consulte cu soţia, întrebându-l, cu un ton de nemulţumire: "Cum, pentru toate lunile?", în sensul că a înţeles că ar fi urmat să nu mai primească partea ce i se cuvenea după decontarea lucrărilor. Cu acel prilej, Scrieciu i-a spus că la sfârşitul lunii aprilie urmează să deconteze situaţii de lucrări de 400.000 de lei, din care va avea suficient cât să-i plătească "comisioanele" convenite anterior.
De asemenea, i-a spus că, în contextul respectiv, nu ar mai vrea să se mai vadă la birou, exprimându-şi oarece temeri că ar fi un loc nesigur, fapt cu care Marius Petcu a fost de acord, urmând ca viitoarele întâlniri să le aibă la locul lucrării din Snagov.
Pe parcursul discuţiei, Petre Scrieciu a făcut referiri la faptul că lucrarea aceasta este foarte importantă pentru el şi că Marius Petcu a făcut eforturi ca să i-o dea şi că de fiecare dată omul de afaceri a făcut în aşa fel încât să îşi achite obligaţiile faţă de liderul sindical, lucru pe care Petcu l-a confirmat, spunându-i că speră ca şi în viitor înţelegerea verbală să rămână în vigoare.
Scrieciu a arătat, potrivit procurorilor, că atunci când s-a plâns de situaţia financiară a firmei, Marius Petcu şi-a manifestat un sentiment de îngrijorare că nu va fi dusă lucrarea la bun sfârşit şi că martorul nu va fi capabil să îi dea restul de bani, conform înţelegerii, ulterior liniştindu-se.
Din replica lui Marius Petcu "eu nu pot să fac cu tine decât angajamente verbale" reiese, fără dubiu, în opinia DNA, caracterul infracţional al înţelegerii. De asemenea, rezultă, o dată în plus, legătura între primirea lunară a unor tranşe de mită şi încredinţarea lucrării, inculpatul făcând precizarea: "Bun, ce mare lucru e faţă de ce ţi-am dat eu şi ce… ar trebui să…?".
În 14 martie, Petre Dorin Scrieciu a fost contactat telefonic de M.L., şoferul lui Marius Petcu, care i-a spus că domnul "preşedinte" vrea să se întâlnească cu el, stabilind iniţial data întâlnirii pentru 25 martie. După două-trei zile, Petre Scrieciu l-a sunat pe M.L., întrucât nu primise confirmare certă, prilej cu care s-a stabilit data de 24 martie pentru întâlnirea cu Petcu, la şantierul din localitatea Ciofliceni - Snagov.
Petre Dorin Scrieciu a arătat că, între timp, a împrumutat de la M.M. suma de 40.000 euro şi 200.000 de lei, în ideea de a-i da lui Marius Petcu suma în valută, reprezentând cu aproximaţie tranşele de mită aferente lunilor ianuarie şi februarie 2011.
Suma de bani menţionată, provenită din fondul special aflat la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a fost remisă de procuror, după marcarea criminalistică, numitei M.M.M., pentru ca aceasta, la rândul ei, să i-o dea lui Petre Scrieciu, existând date că acesta a solicitat banii respectivi pentru a-i achita lui Marius Petcu două tranşe din mită. În declaraţiile date, M.M.M. şi M.C. au confirmat susţinerile martorului Petre Dorin Scrieciu.
Astfel, în 24 martie, ca urmare a înţelegerii stabilite cu o săptămână înainte şi în urma unui telefon primit de la Marius Petcu, în jurul orei 14.00, Petre Scrieciu a mers la şantierul din Snagov, Ciofliceni, conform declaraţiei sale, pentru a-i prezenta liderului sindical mostre de materiale care urmau să intre în lucrare şi pentru a definitiva socotelile cu sumele de bani pe care trebuia să i le dea, precum şi pentru a-i da banii menţionaţi.
"În afară de discuţiile care priveau stadiul lucrărilor, Scrieciu Petre i-a spus lui Petcu Marius că a reuşit să facă rost de 40.000 de euro, pentru ianuarie-februarie, iar pentru diferenţa de 43.500 de euro i-a promis ca termen de plată sfârşitul lunii aprilie. În acest context, Petcu Marius i-a atras atenţia că nu s-a achitat de obligaţii nici pe decembrie 2010. De asemenea, a avut loc o discuţie referitoare la vila de la Predeal, unde, în fapt, martorul (Scrieciu, n.r.) a plătit suma de 182.000 euro, iar el (Petcu, n.r.) suma de 18.000 de euro şi, la propunerea martorului de a compensa suma plătită de el cu o ulterioară lucrare, inculpatul a acceptat, în condiţiile în care mita ar fi fost în acelaşi procent sau chiar mai mare decât la lucrarea anterioară (hotel). Martorul a folosit pentru mită termenul de «comision». La aceeaşi dată, inculpatul a fost prins în flagrant imediat după primirea, de la Scrieciu Petre, a sumei de 40.000 euro, despre care a afirmat că ar fi reprezentat un împrumut pe care i l-a dat martorului în urmă cu două luni şi pe care acesta i l-a restituit. Această apărare, comună, de altfel, în astfel de situaţii, nici măcar nu a fost bine pusă la punct, neputând fi luată în considerare, deoarece, dacă împrumutul ar fi fost acordat în februarie 2011, atunci Scrieciu nu ar fi avut ce să îi datoreze inculpatului pe luna decembrie 2010", notează procurorii.
Interceptările convorbirilor telefonice şi ale dialogurilor purtate în mediul ambiental au fost efectuate în baza autorizaţiilor nr. 13 din 3 februarie 2011 şi nr. 29 din 3 martie 2011, emise de Curtea de Apel Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu