Laureatul cu premiul Nobel pentru Literatură pe 2019, scriitorul austriac Peter Handke, a suspendat definitiv o întâlnire cu presa, prevăzută miercuri, afirmând că "niciodată" nu mai doreşte să vorbească cu ziariştii, informează miercuri postul public ORF, preluat de EFE.
Cu prilejul recompensării sale cu premiul Nobel, Handke a fost primit marţi seară la Griffen, oraşul său natal, de primarul localităţii, de guvernatorul statului federal Carintia (sudul Austria) şi de alţi demnitari locali.
La eveniment au participat mai mulţi ziarişti care i-au adresat câteva întrebări scriitorului, printre care şi cea privind criticile lansate împotriva lui pentru a-l fi susţinut în trecut pe preşedintele sârb autoritar Slobodan Milosevic.
În acel moment al conversaţiei, înregistrat parţial pe video, Handke a subliniat vizibil iritat: "Sunt un scriitor, mă trag din Tolstoi, din Homer şi din Cervantes. Lăsaţi-mă în pace cu astfel de întrebări!".
Autorul austriac reamintise anterior momentul în care a aflat, săptămâna trecută, vestea că a primit premiul Nobel 2019.
"În faţa grădinii mele (din afara Parisului) erau 50 de ziarişti. Toţi puneau aceeaşi întrebare ca şi voi. De la nicio persoană care mă abordează nu aud că a citit opera mea, sau să ştie ce am scris. Singura întrebare este cum reacţionează lumea. Este reacţie la reacţie", a spus scriitorul.
Ferindu-se de camere, Handke a precizat, potrivit ORF, că "niciodată" nu va mai răspunde la întrebările ziariştilor, deoarece, deşi a primit premiul Nobel, niciun ziarist nu se interesează de literatură sau despre ceea ce a scris.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu