Petiție pentru oprirea comercializării pesticidelor care ucid albinele

Circa 1,4 milioane de persoane din întreaga lume au semnat o petiție adresată special companiei germane Bayer, căreia îi cer să înceteze comercializarea pesticidelor care ucid albinele, insecte esențiale securității alimentare, transmite AFP.

O reprezentantă a ONG-ului Sum of Us, care a lansat petiția, a venit la Adunarea Generală a Acționarilor companiei Bayer pentru a-i solicita acesteia retragerea de la comercializare a două pesticide din familia neonicotinoidelor, respectiv clotianidin și imidacloprid, folosite la culturile de plante și cereale.

Aceste două pesticide, împreună cu cele denumite tiametoxam, produse de compania elvețiană Syngenta, au fost interzise în anul 2013 de Comisia Europeană, care a instituit atunci restricții și pentru comercializarea produsului fipronil, realizat de BASF, o altă companie germană din industria chimică. Totuși, aceste patru substanțe continuă să fie comercializate în restul lumii sub diferite denumiri, precum Gaucho, Poncho sau Cruiser.

[citeste si]

Aceste interdicții au fost decise după ce Agenția Europeană pentru Siguranță Alimentară (EFSA) a descoperit că folosirea unor asemenea pesticide afectează reproducerea albinelor, insecte care contribuie la polenizarea a circa 80% din plante și flori, fapt care implică perturbarea întregului lanț alimentar.

Însă compania Bayer consideră că 'neonicotinoidele nu prezintă niciun pericol dacă sunt folosite corect' și a contestat în justiție decizia Comisiei Europene, împreună cu BASF et Syngenta. În plus, Bayer susține că scăderea populației de albine este provocată de alți factori, cum ar fi vremea, paraziții și virușii.

În urma acestor presiuni, EFSA a început noi studii, al căror rezultat este așteptat anul viitor, iar în funcție de acestea Comisia Europeană va decide dacă menține sau nu interdicția din anul 2013.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel