Petiție Spitalul Colentina. Dr. Horațiu Ioani, seful secției Neurochirurgie: Starea pacienților se poate deteriora

Dr. Horațiu Ioani, șeful secției de Neurochirurgie de la Spitalul Colentina, a spus ce se întâmplă în unitatea medicală, după lansarea petiției pentru redeschiderea acesteia.

"În momentul de faţă, situaţia este cam aşa: avem pacienţi în spitale, dar sunt pacienţi care nu ţin neapărat de secţiile din spital. Sunt pacienţi asimptomatici o mare parte, care sunt internaţi pentru a fi monitorizaţi. Petiţia am făcut-o după ce am discutat această problemă la nivel de consiliu, de şef de secţie. Am discutat şi cu asistenţii şefi şi cu tot personalul din spital şi am considerat oportun să ne exprimăm punctul de vedere mai vizibil. Primesc apeluri zilnic de la pacienți care mă întreabă când se va deschide Spitalul Colentina pentru procedurile care se făceau înainte de luna martie. Și le spun "mai sunaţi-mă săptămâna viitoare" şi tot aşa. La fel se întâmplă şi cu toate celelalte secţii", a spus medicul Horațiu Ioani, la Antena 3.

"Sunt pacienţi cu anumite patologii din sfera care poate fi tratată la Spitalul Colentina şi, în lipsa anumitor tratamente, starea lor se poate deteriora. Până unde, dacă implica deces... Asta nu pot spune", a mai spus medicul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel