Petra, vechiul oraș din Iordania, considerat și una dintre minunile lumii, a fost inundat în urma ploilor din ultimele zile.
Ploile abundente au dus la inundații în Petra din Iordania, amintind de inicidentele mortale din anii trecuți, când zeci de turiști și-au pierdut viața. De această dată nu au fost victime, turiștii fiind transportați în locuri sigure.
În 2018, peste 20 de persoane au fost ucise, iar în 1963, 23 de turiști francezi au fost măturați de inundații când au fost prinși în orașul Petra.
Aflată între Marea Roşie şi Marea Moartă, imensa cetate antică Petra reprezintă unul dintre cele mai celebre situri arheologice din lume, datorită templelor săpate direct în stânca roz, cel mai cunoscut fiind "Trezoreria", din perioada elenistică, cu o înălțime de 42 m, unde s-a turnat și partea finală a filmului "Indiana Jones și ultima cruciadă" (1989).
În antichitate, orașul se numea Rekem și apare menționat în manuscrisele de la Marea Moartă. Se presupune că a fost construit începând cu secolul al VI-lea î.C., de către nabateeni, un popor semitic, și a fost capitala lor până în 106 d.C., când a intrat în componența Imperiului roman, devenind capitala provinciei Arabia Petraea.
Primul european care le-a vizitat și descris a fost exploratorul elvețian Johann Ludwig Burckhardt, în anul 1812.
În 1985, Petra a fost inclusă în lista UNESCO a locurilor din patrimoniul mondial. Este și una din Cele 7 noi minuni ale lumii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News