Petra Kvitova - Caroline Garcia, în finala de la Cincinnati 

Finala turneului de la Cincinnati va avea loc între Caroline Garcia și Petra Kvitova. Halep a fost nevoită să se retragă din turneu din cauza unei accidentări. 

Alegeri prezidentiale 2024

Caroline Garcia (Franţa) şi Petra Kvitova (Cehia) s-au calificat în finala turneului feminin de tenis de la Cincinnati (Ohio), competiţie de categoria WTA 1.000, dotată cu premii în valoare totală de 2.527.250 de dolari.

Garcia, numărul 35 mondial, a învins-o sâmbătă, în penultimul act, pe belarusa Arina Sabalenka, favorita numărul 6, în faţa căreia s-a impus cu 6-2, 4-6, 6-1, la capătul unui meci perturbat de ploaie şi care s-a întins pe durata a patru ore.

Franţuzoica va încerca să câştige al treilea său titlu WTA 1.000, cea mai importantă categorie după Marele Şlem. Ea a obţinut primele sale două succese în 2017, în China, la Wuhan şi Beijing.

Petra Kvitova (locul 28 WTA) a avut nevoie tot de trei seturi, 6-7 (6/8), 6-4, 6-3, pentru a trece în semifinale de americanca Madison Keys, laureata turneului de la Cincinnati în 2019.

Dublă campioană la Wimbledon (2011, 2014), cehoaica va disputa duminică a 40-a sa finală de simplu în circuitul profesionist feminin, cu speranţa că-şi va trece în palmares al 30-lea titlu WTA.

Simona Halep s-a retras de la Cincinnati. A intrat din nou în top 10 mondial 

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost nevoită să se retragă din turneul WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 2.527.250 de dolari, miercuri, înaintea meciului din runda a doua cu rusoaica Veronika Kudermetova.

Organizatorii au precizat că Halep s-a retras din cauza unei accidentări la coapsa dreaptă.

În primul tur, Halep (30 ani, 6 WTA) a învins-o pe rusoaica Anastasia Potapova cu 6-4, 3-6, 6-3, după ce anterior a câştigat titlul la Toronto (WTA 1.000).

Pentru atingerea turului al doilea în Ohio, Halep s-a ales cu 16.340 de dolari şi 60 de puncte WTA.

Românca Simona Halep a urcat nouă locuri faţă de săptămâna trecută şi se află pe poziţia a şasea a clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni.

Halep, care a cucerit duminică titlul la Toronto, revine astfel în top 10 mondial, din care ieşise în urmă cu un an, pe 9 august 2021, după 373 de săptămâni consecutive de prezenţă între primele zece jucătoare ale lumii.

Poloneza Iga Swiatek continuă să conducă detaşat în ierarhia mondială, cu peste 4.000 de puncte avans faţă de a doua clasată, estoniana Anett Kontaveit. Podiumul este completat de grecoaica Maria Sakkari, aflată la aproape 300 de puncte de locul secund.

Beatriz Haddad Maia, învinsă de Halep în ultimul act la Toronto, a urcat opt locuri şi se află acum pe 16, cea mai bună clasare din carieră.

România are şase jucătoare în prima sută, celelalte fiind Irina-Camelia Begu - 34, Sorana Cîrstea - 40, Ana Bogdan - 64, Jaqueline Cristian - 76 şi Elena-Gabriela Ruse - 98 (a urcat cinci locuri).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel