Petra Pintelei a devenit cunoscută în ultimul an datorită popularității ei în mediul online și a lecțiilor de viață pe care le-a împărtășit în mai multe videoclipuri. Acum, tânăra s-a măritat, iar imaginile de la evenimentul de la malul mării i-au impresionat pe urmăritorii săi de pe Internet.
Probabil că majoritatea românilor care au un cont de TikTok sau de Facebook au văzut cel puțin o dată, pe parcursul ultimelor luni, un videoclip cu Petra Pintelei. Tânăra a reușit să capteze atenția internauților datorită lecțiilor de viață și experiențelor pe care le-a împărtășit cu dragoste și care reprezintă exemple de luptă și voință extraordinare, mai ales că Petra este nevăzătoare.
Tânăra vorbește șase limbi străine și merge singură la serviciu, în centrul Capitalei, cu metroul. În ciuda dizabilității de care suferă, Petra a mărturisit că „de mică a fost atrasă de sunete“, iar „simțul auditiv a preluat foarte mult din ce văzul“ trebuia să-i ofere.
„Sunetele, mai ales cele ale limbilor străine și muzica, au fost lumea mea de imaginație, de joacă, de împlinirea dorințelor“, a mărturisit, de curând, Petra Pintelei.
Într-un cadru de poveste, la malul mării, Petra Pintelei s-a măritat acum cu alesul inimii ei. Tânăra a purtat o rochie de mireasă superbă, pe măsura frumuseții și blândeții sale, iar imaginile de la eveniment au atras mii de aprecieri și de comentarii.
„E așa de frumos aici, ca tine și ca dragostea noastră. Îți promit pentru totdeauna că îți voi fi alături și îți mulțumesc pentru faptul că m-ai făcut să mă simt atât de fericită în toți anii de când suntem împreună. Te iubesc foarte, foarte mult“, i-a spus Petra soțului său într-un videoclip postat pe rețelele de socializare de frații Graur.
Vezi această postare pe Instagram
Vezi această postare pe Instagram
Chiar dacă este nevăzătoare, Petra este împăcată cu faptul că e independentă și are o misiune prin care poate ajuta și alte persoane cu dizabilități să aibă o viață mai ușoară.
„Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru că mi-a dat mult mai mult decât spune lumea poate că mi-a luat. Mi-a dat în primul rând o misiune și iată că și acum ea se împlinește, mi-a dat să pot să-i încurajez pe alții, cu și fără dizabilități, mi-a dat independență, mi-a dat curaj, mi-a dat o voce pe care pot să o folosesc și cu care pot să deschid uși și drumuri și pentru alții.
Cum să spun „Doamne, de ce mi-ai luat ceva“ sau cum să mă supăr eu pe Dumnezeu, când El știe cel mai bine ce a vrut să facă cu mine pe lumea asta?! Îi mulțumesc în fiecare zi pentru tot ceea ce mi-a dat“, a spus Petra într-un videoclip de pe canalul de YouTube Graurii.
„Lucrez la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități din cadrul Ministerului Muncii. Sunt funcționar public. Pe scurt, asta înseamnă că fac hârtii. Pe larg, înseamnă că mă ocup de tot ceea ce înseamnă informații în domeniul persoanelor cu dizabilități, proiecte sociale, informații despre lege, drepturi etc. Lucrez pe calculator. Mă duc cu metroul la muncă. Merg cu un baston alb care și vibrează. Am și un GPS și mă mai orientez așa. De asemenea, am colegi cu care îmi coordonez drumul și ne găsim pe la metrou și mergem împreună. Merg și la sală. Iubesc mișcarea“, a mai spus tânăra.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu