Petrache, la ieșirea de la DNA: DEMISIONEZ. Nu vi se pare că e strigător la cer? - update

Marian Petrache, preşedintele Consiliului Județean Ilfov, a fost pus sub învinuire de DNA pentru luare de mită și șantaj. Liberalul a anunțat că demisionează din toate funcțiile avute în PNL.

Marian Petrache a spus că este acuzat ca l-a șantajat pe fostul primar de Jilava, Adrian Mladin, condamnat într-un alt dosar. Faptele vizate s-ar fi petrecut în urmă cu nouă ani.

Marian Petrache a mai zis că este acuzat că a primit de la Adrian Mladin o excursie la Monte Carlo pe care recunoaște că a facut-o, dar nu are legătură cu fostul primar.

Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov a adăugat că nu are motive să se teamă de acest dosar.

"Nu am niciun motiv, de ce Doamne, iartă-mă... Am fost la detectorul de minciuni. Cum să-mi şantajez eu propriul primar? Nu vi se pare că e strigător la cer?", a spus Petrache. Întrebat dacă a fost prieten cu Mladin, el a răspuns că e prieten cu toţi primarii din Ilfov.

 "Îmi dau demisia din toate funcțiile din PNL! Președinte la filială, secretar general interimar... N-am de ce să demisionez din Consiliul Județean. V-am spus, asta s-a întâmplat acum nouă ani. De la Consiliul Judeţean de ce să-mi dau demisia?", a adăugat Marian Petrache.

[citeste si]

Primarul Adrian Mladin a fost condamnat definitiv, în 14 iulie 2016, de instanţa supremă, la cinci ani şi zece luni de închisoare cu executare, în dosarul privind retrocedări ilegale de terenuri, astfel că şi-a pierdut mandatul la Primăria Jilava.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel