Vasile Petrariu, STB, a expus în ședința Primăriei Capitalei, în fața lui Nicușor Dan, toate problemele de la STB, probleme resimțite direct de călători.
Președintele executiv al Sindicatului Transportatorilor din București (STB), Vasile Petrariu, i-a expus, astăzi, lui Nicușor Dan, în ședința Primăriei Capitalei, o serie de probleme despre parcul auto. Iată, pe scurt, o parte dintre ele:
- la STB SA sunt în jur de 160 de spălători vehicule. Cum ar putea să mențină într-o stare curată și igienizată peste 1.300 de vehicule?
- ce se întâmplă cu situațiile când autoritatea contractantă nu-și onorează obligațiile de plată și nu virează toți banii pentru activitatea pe care noi o prestăm, cei din STB SA?
- dl primar general vorbea despre modificarea programului de transport și vreau să vă spun că programul de transport, așa cum este în această propunere de contract, este redus la 94 de mil. de km anual, față de 107 mil în 2020 și 111 mil. cât era prevăzut pentru 2021. Din păcate, am văzut că abia în anul 10 de contract putem ajunge la 104 milioane de km. Ce înseamnă treaba asta? O reducere cu peste 200 de vehicule la STB, un mare disconfort pentru cetățeni care sunt obligați să aștepte, pentru că intervalul de așteptare s-a mărit, s-a dublat sau chiar s-a triplat și așteaptă câte 20, 25, 30 de minute în stație.
- ca să creștem calitatea transportului public blocat vorbim de investiții și eu m-am uitat foarte atent (...) și este o foaie albă. Mi se pare corect și normal să fi prezentat lista cu investiții.
- uzura la tramvaie este de peste 19 ani, la troleibuze de peste 17 ani, iar la autobuze de peste 9 ani în condițiile în care am avut acest mare noroc ca din 2018 să avem în exploatare 400 de autobuze otokar și 130 de autobuze hibrid, singurele pe care le avem din 2005 încoace.
- vorbim despre aer condiționat, lucru firesc și normal într-o țară civilizată și într-o capitală de standard european, cetățenii au dreptate 100%. De ce nu se discută și nu se spune că la STB SA, din cauza subfinanțării, circulă cu aer condiționat în jur de 617 vehicule? 64% dintre autobuze sunt fără aer condiționat, la care adaugăm tramvaiele și troleibuzele și o să constatăm că ne ducem spre 75- 80% vehicule care nu au aer condiționat deloc sau nu funcționează, pentru că nu există freon, piese de schimb sau bani.
- lucrurile astea trebuie discutate în mod deschis, pentru a cunoaște și cetățenii, pentru că s-a creat o imagine negativă aceste societăți care face eforturi disperate să mențină în circulație un parc de peste 1.300 de vehicule; aici vreau să spun că anul trecut am avut 1575 de vehicule în stradă, acum avem în jur de 1.300 și lucrul ăsta se vede pentru că cetățeanul așteaptă mult mai mult în stație.
- Se vorbește foarte mult despre politica tarifară. PMB a transferat o parte din responsabilitate și din efortul pe care trebuia să-l facă în sarcina cetățeanului, adică cetățeanul va trebui să plătească mai mult pentru că eu nu văd pe nicăieri banii ăștia pe care să-i putem folosi la investiții, sunt lucruri teoretice. Vii și dublezi tariful ca să ce? Din toate discuțiile noastre n-a ieșit o concluzie pertinentă viabilă.
- Eu am crezut că politica înseamnă altceva, dar văd că mă înșel, pentru că cei care sunt acum la putere și care cred că vor fi veșnic la putere, prin aroganța de care dau dovadă, nerespectarea legilor, nu le fac cinste și nu e bine pentru cetățean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu