Petre Anghel, profesor universitar și prolific scriitor contemporan, a murit sâmbătă. O slujbă de comemorare va fi organizată duminică, la ora 11:00, la Capela Bisericii Adventiste din cimitirul Voluntari (lângă cimitirul ortodox), str. Tibucani, nr. 9. Înmormântarea va avea loc în comuna Băilești, Dolj.
O scurtă biografie a lui Petre Anghel, potrivit Wikipedia:
A absolvit în anul 1969 Facultatea de Limbă și Literatură Română din Universitatea București. A obținut titlul de doctor în filologie cu o teză despre Mihai Ralea (1978) și doctoratul în teologie cu teza Influența literaturii sapiențiale asupra literaturii române (2003). Doctorand in Sociologie. A debutat cu volumul de versuri Duhul pământului, girat de Mircea Ciobanu și Marin Preda. În 1976 debutează în proză cu romanul Fratele nostru Emanuel, editat de Cartea Românească, pentru care obține premiul Asociației Scriitorilor din București.
Petre Anghel mărturisește că a avut șansa rară de a cunoaște îndeaproape trei personalități de excepție ale culturii contemporane, la umbra cărora și-a modelat spiritul: Constantin Noica, Marin Preda și Petre Țuțea. De marele editor Mircea Ciobanu, el însuși un poet și prozator de excepție, l-a legat o prietenie ireproșabilă.
Autorul se declară creația profesorilor de la Facultatea de Litere din Universitatea Bucureșteană: Al. Rosetti, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Ovidiu Drimba, Dumitru Micu, Eugen Simion, Cornel Mihai Ionescu, Al. Hanță, Constantin Cruceru, Octavian Butoi.
După 1989, Petre Anghel, fructificând experiența de ziarist și scriitor, se dedică activității didactice universitare, specializându-se în domeniul științelor comunicării, fiind lector dr. la Institutul Teologic Adventist, conf. dr. la Institutul Teologic Baptist, prof. univ. dr. la Universitatea din București (Facultatea de Sociologie și Asistență socială), conducător de doctorat în domeniul Științe ale Comunicării.Conducator de doctorat cu un remarcabil umor fin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu