Noul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a transmis vineri un mesaj fermierilor români, după preluarea mandatului, anunţând că va intra imediat 'în dispozitivul de lucru', în aşa fel încât obiectivele prevăzute în programul de guvernare să fie realizate la timp.
'Dragi făuritori de hrană ai ţării! Dragi români!
Prin profesie şi dăruire am fost, sunt şi voi rămâne alături de dumneavoastră! Participarea mea la elaborarea şi negocierea programului de guvernare în cadrul coaliţiei politice PSD-PNL-UDMR, alături de Adrian Chesnoiu, m-a determinat să accept propunerea partidului de a reveni în greaua misiune de ministru.
Responsabilitatea misiunii încredinţate mă determină să intru imediat în dispozitivul de lucru, stabilind cu toate structurile din domeniul agroalimentar tabloul activităţii zilnice, în aşa fel încât obiectivele prevăzute în programul de guvernare să fie realizate la timp', a scris Petre Daea, pe propria pagină de Facebook.
'În domeniul agriculturii şi industriei alimentare programele sunt prioritare şi vor fi tratate ca atare, însă, datorită schimbărilor climatice, programul de irigaţii este vital şi trebuie să-l realizăm folosind toate mijloacele de care dispunem.
Politica Agricolă Comună la care suntem parte stabileşte noi direcţii de acţiune pe care să le armonizăm cu interesele fermierilor, valorificând resursele de care dispunem în funcţie de condiţiile specifice fiecărei zone în parte, în aşa fel încât nivelul producţiilor şi valorificarea superioară a acestora să influenţeze pozitiv viaţa economică a României.
Planul Naţional Strategic ne dă această şansă şi trebuie să o fructificăm în următoarea perioadă. Ştiu bine mecanismele europene de lucru, deţinerea preşedinţiei Consiliului UE în anul 2019 mi-a permis să intru în intimitatea lor pentru a le folosi în interesul ţării', a transmis noul ministru al Agriculturii
'Cunosc capacitatea de muncă a funcţionarilor din sistem, mă bizui pe profesionalismul lor. Folosind judicios resursele putem depăşi cu bine greutăţile momentului. Munca şi buna credinţă ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele de care ţara are nevoie. Mă veţi regăsi la locul faptelor!', a mai scris ministrul Agriculturii pe reţeaua de socializare.
El l-a nominalizat pe Petre Daea, ministrul Agriculturii.
„Presa scria că Petre Daea a fost membru PCR. Și ce? Petre Daea este un om în vârstă, a prins acele vremuri. Multe milioane de oameni au fost membri PCR. Practic te făceau membru PCR. Cam toți de vârsta lui Petre Daea au fost membri PCR. Adică sunt șanse mari să fi fost mulți. Ce vor să spună cu asta?
Apoi unii se iau de faza cu cormoranii. Inclusiv penibilul de Ludovic Orban a râs de Petre Daea. Petre Daea a zis foarte corect cu cormoranii. Era o problemă la nivel european. Nu era nimic de râs. Nu zisese nicio prostie. Cormoranii mâncau peștii din bazine din mai multe țări europene. Și? În Guvernul Ciucă, în momentul de față, s-ar putea ca Petre Daea să fie singurul ministru care se și pricepe la domeniul pe care îl administrează”, a spus Mircea Badea la Antena 3.
Petre Daea a depus vineri, la Palatul Cotroceni, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
La ceremonia de la Palatul Cotroceni au participat preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, premierul Nicolae Ciucă, consilieri prezidenţiali.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri dimineaţa decretul de numire a lui Petre Daea în funcţia de ministrul al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Miercuri, conducerea Partidului Social Democrat a dat un vot în unanimitatepentru ca Petre Daea să revină la Ministerul Agriculturii. Petre Daea a mai fost ministru al Agriculturii în trei Guverne PSD conduse de Sorin Grindeanu (ianuarie - iunie 2017), Mihai Tudose (iunie 2017 - ianuarie 2018) şi Viorica Dăncilă (ianuarie 2018 - noiembrie 2019).
De asemenea, a fost ministru al Agriculturii pentru câteva luni în Guvernul Adrian Năstase (iulie - decembrie 2004).
Fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu s-a retras din funcţie şi s-a autosuspendat din PSD, în condiţiile în care DNA a cerut urmărirea sa penală într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu. Vezi articolul inițial aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News