Petre Daea, ministrul Agriculturii, a susținut, la Antena 3, că ordinul emis nu vizează arderea culturilor agricole.
Ordinul dat pentru combaterea pestei porcine africane nu vizează distrugerea sau arderea culturilor agricole, se referă doar la zonele unde a apărut un focar de pestă porcină africană la porcul mistreţ, dar numai în cazul în care acesta este găsit în cultură.
”Nu au legătură cu realitatea"
"Sunt uimit de asemenea interpretări. E un ordin, e adevărat, semnat de mine (...) Unde vedeți că se dă foc?! Nu este controversat acest ordin. Este fundamentat de cazuri practice", a zis ministrul Petre Daea, marți, 7 august, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
"Doamne ferește! (n.r. întrebat dacă dă cineva foc) Mă țin cu mâinile amândouă pentru aceste afirmații și interpretări care nu au legătură nici cu spiritul nici cu litera ordinului pe care l-am dat. Au început unii să speculeze. Caută tot felul de interpretări care nu au legătură cu realitatea", a mai spus ministrul Agriculturii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu