Politicianul Petre Ionel a vorbit despre pensiile românilor, precizând că „Orban & echipa continuă să ne sfideze”.
„Orban & echipa continuă să ne sfideze!”, și-a început astfel Petre Ionel mesajul publicat, duminică dimineață, pe contul de Facebook.
„Premierul insistă să ne surprindă cu declarații sfidătoare. Astăzi, a venit rândul pensionarilor să fie ținta abordării așa zis liberale. Ludovic Orban a anunțat că pensiile pot creşte doar prin dezvoltare economică, pentru că se plătesc din contribuţiile de asigurări sociale ale persoanelor care muncesc. Nu aceeași abordare tranșantă și așa zis onestă a avut în august, înainte de alegerile locale, când anunța săptămânal cum calculează creșterea pensiilor, garantându-le părinților și bunicilor noștri o viață decentă”, a precizat Petre Ionel, adăugând ulterior: „Acum pensionarii, cei care au contribuit toată viața lor la buget, prin taxe și impozite, află de la premierul lor că totul e după cum funcționează economia.”
„Oare nu e obligația autorităților să caute soluții pentru a nu defavoriza categorii sociale sau a adânci sărăcirea generațiilor care au construit ceea ce noi avem astăzi?! Declarația premierului e doar un semnal că ne așteaptă ani de austeritate în care liberalii vor să guverneze pentru ei, nicidecum pentru români”, a adăugat acesta.
„În același timp, ministrul Finanțelor se preface că nu înțelege mesajele din spațiul public prin care i se cere să facă public bugetul pentru anul viitor. Ce ascunde oare acesta?! Tăieri de salarii, înghețarea pensiilor, disponibilizări masive din instituțiile publice….?! De ce nu am vedea proiecția bugetului pentru anul viitor înainte de alegeri?! Am ști și noi ce ne așteptă, ce vrem să ne asumăm și pe cine trebuie să votăm”, a conchis Petre Ionel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu