Petre Lăzăroiu, judecător, despre decizia CCR de a o scoate pe Diana Șoșoacă din cursa prezidențială: Sunt siderat. Este nepermis!

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Petre Lăzăroiu a comentat decizia CCR de a o scoate pe Diana Șoșoacă din cursa prezidențială.

VEZI ȘI: Diana Șoșoacă, eliminată din cursa prezidențială. Bogdan Chirieac arată ce se schimbă în lupta pentru Cotroceni

Curtea Constituţională a României a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr. 18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale Dianei Iovanovici-Şoşoacă la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024.

"În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis contestaţiile formulate de doamna Amalia Bellantoni şi domnul Mihai Gheorghe Ursa şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr. 18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024", a informat CCR într-un comunicat transmis Agerpres.
Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.

Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia nu mai poate fi contestată de către Diana Șoșoacă deoarece este definitivă.

VEZI ȘI: Diana Șoșoacă, primul mesaj după ce i-a fost anulată candidatura: "Nu vreau să văd pe nimeni plângând"

Petre Lăzăroriu, fost judecător CCR: Mă uluiește această decizie

Petre Lăzăroriu, fost judecător CCR, a comentat această decizie a Curții Constituționale a României în direct la Antena 3 CNN.

"Indiferent care ar fi motivele ele nu trebuie să existe. Deci eu sunt siderat că judecătorii Curții au intrat într-un joc politic, adică indiferent ce dovezi ar fi, dreptul unui cetățean de a candida la președenția României este sacru. Nici nu discut, că se vorbește, că a trădat Mișcarea Națională, că e omul rușilor, nu există așa ceva, asta înseamnă că lor probabil le este teamă de Șoșoacă, adică politicienilor, pentru că nu se explică altceva. Că vorbește mult, că vorbește prost, e problema dumneaei, dar lăsați-i pe români până la urmă să aleagă, să hotărască. Dar românii să știți că sunt oameni deștepți, inteligenți, și știu să aprecieze. Pe mine mă uluiește această decizie, vă spun cinstit.

Nu pot să îmi imaginez ce ar putea scrie judecătorii în motivație. Domnule, indiferent ce vorbește omul, cât vorbește, nu ai voie să faci treaba asta. Este un joc politic. Nu ai voie să intri în jocul politic. A, dacă era o instanță care spunea că o condamnăm pentru asta și asta, da, înțelegeam, dar doar pentru niște chestii care se vehiculează în spațiul public... Decizia nu se mai poate întoarce, din păcate este definitivă, dar răul deja s-a produs, un om a fost scos din cursa prezidențială pentru că CCR a intrat în jocul politic, ceea ce este de nepermis", a declarat Petre Lăzăroriu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel