Judecătorul Petre Lăzăroiu și-a încheiat mandatul la CCR, urmând ca de marți, 11 iunie, Simina Tănăsescu, în urma desemnării acesteia de către președintele Klaus Iohannis, să se instaleze pe un fotoliu de judecător al CCR.
Curtea Constituțională a României va avea o nouă componență din această lună. Pe lână Simina Tănăsescu, din 18 iunie, alți doi judecători vor prelua mandatele de la CCR. Astfel, Cristian Deliorga, numit de Senat și Gheorghe Stan numit de Camera Deputaților îi vor înlocui pe Ștefan Minea și Maya Teodoriu.
Mandatul celor trei judecători ai CCR este de nouă ani.
Simina Tănăsescu îl înlocuiește pe Petre Lăzăroiu, din cauza căruia a fost nevoită să demisioneze din funcția de consilier al președintelui Klaus Iohannis pe 18 iunie 2018.
Petre Lăzăroiu a acuzat anul trecut presiuni asupra sa, după ce Simina Tănăsescu l-ar fi chemat în biroul acesteia de la Facultatea de Drept și i-ar fi spus că există o cerere a unui cetățean pentru ca președintele României să semneze un decret pentru revocarea lui de la CCR.
Simina Tănăsescu a respins acuzațiile, iar un comunicat oficial al Cotroceniului arăta că "nu au existat niciun fel de presiuni și sunt complet neadevărate acuzațiile aduse în acest sens", fiind nevoită să demisioneze de la Administrația Prezidențială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu