Petrecere cu muzică și băuturi alcoolice. Amenzi de 36.000 de lei pentru participanți

Un număr de 15 persoane au fost amendate după o petrecere de 1 Mai. 

Un număr de 15 persoane au fost amendate cu 36.000 de lei după ce s-au întâlnit de 1 Mai, iar imaginile au apărut în spaţiul public, informează, sâmbătă Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, scrie Agerpres. 

"În urma imaginilor apărute în spaţiul public, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Tăşnad s-au sesizat din oficiu şi au demarat activităţi specifice in vederea clarificării stării de fapt. S-a constat faptul că ieri, 1 mai a.c., în jurul orelor 17,00, la domiciliul unui bărbat, de 37 de ani, din Tăşnad, s-a format un grup de aproximativ 15 persoane, care au ascultat muzică şi au consumat băuturi alcoolice. De menţionat că în curtea imobilului respectiv se găseau cei trei copii minori ai proprietarului imobilului, iar toată manifestarea a avut loc într-un spaţiu privat", precizează sursa citată.

Potrivit IPJ, în cadrul unei acţiuni organizate sâmbătă împreună cu efective de jandarmi şi poliţie locală, au fost identificaţi toţi participanţii la eveniment. Au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Ordonanţelor Militare, în valoare de 36.000 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel