Președintele ucrianean Petro Poroșenko i-a propus omologului rus Vladimir Putin să includă Donbass în teritoriul Federației, a declarat o sursă pentru revista Forbes. "Oferta" ar fi fost înaintată în cadrul discuțiilor în format Normandia, din 11-12 februarie, de la Minsk, dar Putin a declinat-o, răspunzând că nu are nevoie de Donbass, regiune controlată în prezent de milițiile separatiste.
"Poroșenko mi-a spus direct: 'Ia Donbass', și eu am răspuns 'Ai înnebunit? Nu am nevoie de Donbass. Dacă ție nu-ți trebuie, anunță-i independența'", ar fi fost declarația pe care Vladimir Putin a făcut-o în timpul unei întâlnirii cu oameni de afaceri și lideri industriali, desfășurată la 19 martie, potrivit agenției Novinite.
În cuvintele lui Putin, Poroșenko a declarat mai apoi că autoritățile ucrainene nu sunt capabile să facă acest pas. "Atunci lasă autoritățile ucrainene să plătească pensiile și asistența socială a populației din Donbass și lasă-le să restaureze sistemul bancar", ar fi insistat Putin.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a comentat, potrivit Sputnik, că "nu este bine că unii participanți la întâlnire al dezvăluit conținutul conservsației lor cu președintele. Să rămână la aprecierea fiecăruia dacă acesta este adevărul sau o minciună. Nu voi comenta acest aspect".
Informațiile pe surse publicate de Forbes mai spun că Putin este sceptic privind armistițiul de la Minsk și crede că autoritățile ucrainene încearcă să tranșeze lupta cu forțe de rebeli și să distrugă economic Donbassul.
Putin ar mai fi spus că liderii UE cunosc intențiile Ucrainei, dar intensificarea conflictului este în favoarea politicii externe americane. El i-a mai informat pe afaceriștii ruși că este improbabil ca sancțiune impuse Rusiei să fie ridicare în anii următori.
Poroșenko și Putin, cu medierea președintelui Franței și a cancelarului Germaniei, s-au înțeles la 12 februarie cu privire la un armistițiu de încetare a focului în Estul Ucrainei. Acordul în 14 puncte includea promisiunea Kievului de acordare a unui statut special pentru autoproclamatele republici din Donețk și Lugansk. Surse apropiate negocierilor spuneau că liderul rus și cel ucrainean au avut schimburi acide de replici. Poroșenko a declarat la capătul discuțiilor că Rusia a pus "condiții inacceptabile".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu