Petrolul s-a scumpit cu 2% după atacurile americano-britanice din Yemen

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Cotaţia barilului de petrol a crescut vineri dimineaţa cu peste 2%, după ce Statele Unite şi Regatul Unit au lansat lovituri împotriva mai multor ţinte din Yemen, ca răspuns la atacurile rebelilor houthi asupra navelor din Marea Roşie, transmite Reuters.

La debutul tranzacţiilor în această dimineaţă, cotaţiile futures la ţiţeiul Brent erau în creştere cu 2%, până la 79 de dolari per baril, în timp ce cotaţiile pentru ţiţeiul american West Texas Intermediate (WTI) au crescut cu 2,1%, până la 73,55 dolari per baril.

"Cred că la acest moment este prea devreme să spunem care va fi impactul. Pieţele au adoptat o abordare prudentă pentru moment, de aceea nu vedem o reacţie prea mare", spune Khoon Goh, analist la ANZ. "Dacă vom vedea o escaladare masivă a situaţiei atunci reacţia tradiţională de fugă spre zone sigure va fi una în beneficiul titlurilor de stat emise de Trezoreria SUA precum şi a monedelor considerate sigure precum yenul japonez şi francul elveţian", a adăugat Khoon Goh.

Atacurile americane şi britanice împotriva rebelilor houthi din Yemen au vizat radare şi infrastructură de drone şi rachete, pentru a le reduce capacităţile de a ataca nave comerciale în Marea Roşie. Rebelii houthi, apropiaţi de Iran şi care controlează o mare parte a Yemenului, şi-au intensificat recent atacurile cu rachete şi drone în Marea Roşie, lângă strâmtoarea strategică Bab el-Mandeb, care separă Peninsula Arabică de Africa.

Atacurile americano-britanice din Yemen vin la o zi după ce Iranul a sechestrat un petrolier în zona Golfului Oman, drept represalii faţă de "furtul" de către SUA al unei importante încărcături de petrol transportată de aceeaşi navă anul trecut.

Atacurile împotriva rebelilor houthi au fost concentrate în zona strategică Bab el-Mandeb, care separă Peninsula Arabică de Africa. Petrolierul sechestrat de Iran a fost în apropierea strâmtorii Ormuz, între Oman şi Iran, lucru care îi îngrijorează pe analişti.

"Peste 20 de milioane de barili de petrol pe zi trec prin Strâmtoarea Ormuz, echivalentul a 20% din consumul global", subliniază analiştii de la ING.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel