Publicitate
Compania milionarului Gabriel Comănescu, Grup Servicii Petroliere (GSP), a obținut un nou contract de foraj submarin în platforma Mării Negre cu Petrom, după ce finalizase, în toamna acestui an, un alt contract cu
GSP a obținut un nou contract de foraj submarin în platforma Mării Negre de la Petrom. Lucrările vor fi efectuate de platforma GSP Jupiter, ce a mai avut contract cu Petrom în Marea Neagră, pentru explorări a eventualelor resurse de petrol și gaze. Platforma va fi asistată în permanență de vasele King, Alcor și Orion, deținute tot de compania omului de afaceri.
Pe de altă parte, la finalul lunii septembrie, platforma GSP MODU a fost angajată de Sterling Resources să efectueze forări în puțurile Ioana și Eugenia. Cele două puțuri petroliere, aflate la adâncimi de 91, respectiv 55 de metri adâncime, fac parte din blocurile Midia și Pelican, blocuri concesionate de canadieni.GSP este cel mai mare furnizor de servicii marine conexe industriei petroliere din sud-estul Europei și aparține omului de afaceri Gabriel Comănescu, unul dintre cei mai bogați români. Ascensiunea GSP a început odată cu achiziționarea de la Petrom, în 2005, a şase din cele opt platforme marine pe care producătorul de petrol le deținea.
GSP a încheiat contract cu giganți mondiali din domeniul exploatării de hidrocarburi, precum Gazprom, Pemex, E.ON, BASF și TPAO.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu