OMV Petrom (SNP), companie controlată de grupul austriac OMV, a majorat vineri preţurile carburanţilor cu nouă bani pe litru, iar cel mai scump sortiment de benzină a depăşit pentru prima dată pragul de şase lei pe litru.
Astfel, benzina Premium fără plumb 95 costă 5,21 lei/ litru, iar Top Premium fără plumb 99+ are un preţ de 5,59 lei/ litru, scrie Mediafax.
Sortimentele OMV Carrera 95 şi OMV Carrera 100 pot fi cumpărate cu 5,35 lei/litru, respectiv 6,01 lei/ litru.
Motorinele Top Euro Diesel 5 şi OMV Sprint Diesel au un preţ de 5,38 lei/ litru, respectiv 5,4 lei/ litru, iar Euro Diesel 5 şi OMV Alpin Diesel costă 5,24 lei/ litru, respectiv 5,72 lei/ litru.
Preţurile din benzinăriile OMV Petrom pot varia cu maximum +/-5% faţă de cele de referinţă.
Principalele companii care distribuie carburanţi sunt OMV Petrom, Rompetrol (din grupul kazah KazMunaiGaz), Lukoil România (subsidiată a grupului rus Lukoil) şi MOL (Ungaria).
De la începutul anului, companiile petroliere au scumpit carburanţii de mai multe ori. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, combustibilii s-au scumpit anul trecut cu peste 15%, după ce în 2009 preţurile au fost majorate cu 13%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu