Universitatea din București a sărbătorit miercuri, 16 iulie 2014, 150 de ani de la înființare. Cu această ocazie, Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a spus câteva cuvinte.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a zis că Biserica și Universitatea au o vocație comună și a eplicat și de ce consideră acest lucru.
"Plecând de la relaţia dintre cunoașterea intelectuală sau informativă, și spiritualitatea existenţială sau formativă, de la dialogul dintre știință, filozofie şi teologie, Universitatea şi Biserica au început să descopere vocația comună de-a promova cunoaşterea ştiinţifică şi cunoaşterea spirituală în comuniune de valori ale umanităţii inteligente şi înţelepte, care unifică diversitatea ştiinţelor la nivelul conştiinţei responsabilităţii pentru demnitatea persoanei, calitatea vieţii sociale şi protejarea naturii înconjurătoare", a spus Preafericitul Părinte Daniel.
În acest spirit, Patriarhia Română a încheiat la 5 aprilie 2012 un Protocol de cooperare cu Universitatea din București, susţinut mai ales de acțiunile Centrului de Dialog și Cercetare în teologie, știință și filosofie al Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universității din București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News