Pfizer, fond de jumătate de MILIARD de dolari pentru companii mici și mijlocii

Una dintre cele mai mari companii farmaceutice, Pfizer, a anunțat că investește jumătate de miliard de dolar în companii mici și mijlocii de biotehnologie. Firma transmite că acestea trebuie să fie listate la bursă și să desfășoare programe promițătoare de testare clinică a medicamentelor.

„Nu a existat vreodată un alt moment mai propice dezvoltării de colaborări noi în industria noastră. Inițiativa noastră are drept scop injectarea de capital crucial în companii de biotehnologie care împărtășesc angajamentul nostru de a livra pacienților terapii cu adevărat transformative”, a explicat Directorul Executiv Business în cadrul Pfizer, John Young.

Conform unui comunicat, Inițiativa Pfizer are în vedere investiții în pachete minoritare de acțiuni în companii listate, care desfășoară programe de studii clinice și care au o capitalizare de piață de dimensiuni mici și medii și care se focusează pe ariile de interes ale Pfizer: medicină internă, inflamație și imunologie, oncologie, boli rare, vaccinuri și produse specifice pentru uzul unităților sanitare. Companiile partenere vor avea, de asemenea, oportunitatea de a accesa expertiza vastă și capabilitățile de cercetare, dezvoltare clinică și producție oferite de Pfizer în calitate de lider global în industria farmaceutică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel