Philae, robotul trimis pe o cometă, s-a trezit: "Bună, Pământ! Mă auzi?"

Robotul Philae, instalat anul trecut în iarnă pe cometa 67P/Churyumov-Gerasimenko, s-a trezit sâmbătă noapte și i-a contactat pe oamenii de șltiință de pe Terra.

Publicitate

Pe blogul său, ESA a anunţat că Philae a reuşit să contacteze Pământul, prin intermediul sondei spaţiale Rosetta, pentru 85 de secunde. Acesta este primul contact realizat de Philae de când a intrat în hibernare, în luna noiembrie.

"Buna, Pământ! Mă auzi?", a fost mesajul robotului.

Pe 12 noiembrie 2014, robotul Philae s-a plasat cu succes pe nucleul cometei Ciurimov-Gherasimenko, realizând astfel o premieră în istoria spaţială, după cum a anunţat atunci ESA.

Micul robot Philae, pasager la bordul sondei spaţiale Rosetta timp de zece ani, a atins suprafaţa cometei Ciuri după o coborâre liberă de şapte ore, la peste 510 milioane de kilometri de Terra.

După câteva "sărituri" pe suprafaţa cometei, Philae a ajuns într-o zonă umbroasă, lucru care a împiedicat panourile solare să încarce bateriile şi să permită robotului să îşi continue munca de cercetare. Astfel, în 15 noiembrie, Philae a început să hiberneze.

De atunci, cometa a început să se apropie de Soare şi Philae a reuşit să îşi încarce bateriile şi să se "trezească", potrivit Sky News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel