Un studiu arată că piața românească a metalelor a înregistrat o creștere semnificativă, iar trendul rămâne ascendent.
Piaţa românească a metalelor este în urcare în 2018, iar cifra de afaceri generată de piaţa externă a înregistrat o creştere de 17,5 puncte procentuale în aprilie 2018 faţă de luna similară din 2017 şi o stagnare pe piaţa internă, potrivit unei analize privind sectorul metalelor realizată de Coface România.
Principalii parteneri din Uniunea Europeană ai României în ceea ce priveşte comerţul cu metale au fost, în 2017: Germania, cu 23% din totalul valorii vânzărilor către UE, Italia, cu 14%, şi Ungaria, cu 9% (conform datelor provizorii ale Institutului Naţional de Statistică pentru 2017).
Prețurile vor crește
În ceea ce priveşte achiziţia de metale, partenerii sunt: Germania, cu 24% din totalul valorii metalelor aduse din UE, Italia, cu 22%, şi Franţa, cu 8%. Valoarea vânzărilor de metale către ţările UE a fost în creştere cu 18% în 2017, comparativ cu 2016, în timp ce valoarea achiziţiilor de metale a fost în creştere cu 16% în 2017, comparativ cu 2016.
Conform analizei, preţurile vor continua să crească în 2018, urmând o posibilă scădere în 2019, în condiţiile în care sectorul metalelor a înregistrat un trend ascendent al preţurilor şi o cerere în creştere de la jumătatea anului 2016.
Protecţionismul în creştere din SUA şi din Europa alături de măsurile retaliatorii din China au afectat încrederea companiilor şi investiţiile, dar nu au împiedicat deocamdată creşterea economică. Până la sfârşitul lui 2019, preţurile metalelor de bază este posibil să crească, însă la metalele feroase este prevăzut să scadă, întrucât acestea din urmă continuă să se lupte cu supracapacitatea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu