Produse eco de la fermă, cârnați de Pleșcoi, vin bio, brânzeturi artizanale și multe povești gastronomice din Ținutul Buzăului îi vor încânta pe gurmanzi la prima ediție a Pieței Artizanilor - Slow Food & Gourmet Hub. Evenimentul de promovare a culturii gastronomice locale va avea loc pe 6-7 mai, în vecinătatea Hanului Moara Veche din comuna buzoiană Berca, pe drumul spre Vulcanii Noroioși din Scorțoasa.
Târgul, organizat de comunitatea Slow Food Buzău Land, în colaborare cu Asociația Ținutul Buzăului (care reprezintă Geoparcul UNESCO Ținutul Buzăului), are ca scop promovarea zonei ca destinație gastronomică, precum și susținerea micilor producători locali și a proprietarilor de pensiuni care oferă turiștilor hrană sănătoasă, produsă cu ingrediente locale și având grijă față de mediul înconjurător.
Timp de două zile, vizitatorii pieței vor putea degusta produse renumite precum cârnații de Pleșcoi, picantul babic, covrigii de Buzău, vinul de Dealu Mare, dar și multe alte preparate culinare delicioase pregătite de restaurantele pensiunilor din zonă, multe dintre ele urmând rețete tradiționale, transmise din generație în generație. De la legume, fructe, specialități de miere, gemuri, zacuscă, brânzeturi maturate, mezeluri și până la băuturile artizanale, precum sucurile de fructe, berea locală (printre care faimoasa „Colți Amber Ale” și miedul), toți producătorii au în comun o abordare prietenoasă cu mediul și respectarea principiilor slow food.
Piața Artizanilor este primul târg din România care are standuri construite 100% din materiale reciclabile, organizatorii refolosind uși vechi și alte materiale de construcție pentru a oferi o modalitate mai durabilă și mai ecologică de prezentare a produselor.
Pe parcursul celor 2 zile de târg, vizitatorii pot face cunoștință cu micii producători și afla despre metodele lor de preparare, având totodată ocazia să vizioneze o expoziție geologică la standul dedicat Geoparcului Internațional UNESCO Ținutul Buzăului. Piața va găzdui, de asemenea, artiști locali și o expoziție de produse meșteșugărești care are ca scop evidențierea talentului artistic din cadrul comunității și sensibilizarea cu privire la importanța susținerii artizanilor din regiune. Pe lângă expozițiile de produse alimentare și de artă, Piața Artizanilor va fi un eveniment de familie, oferind ateliere pentru copii.
"Credem că Piața Artizanilor nu este doar o oportunitate de a prezenta bogatele tradiții culinare și diversele produse locale din Buzău, ci și o oportunitate de a crea beneficii economice pentru comunitatea locală", declară Thorsten Kirschner, unul dintre inițiatorii proiectului.
"Prin colaborarea între Comunitatea Slow Food Buzău Land și Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului, creăm o platformă pentru ca artizanii alimentari locali să își prezinte produsele unice și pentru ca vizitatorii să descopere și să aprecieze bogăția gastronomiei buzoiene. Obiectivul nostru este de a promova dezvoltarea durabilă și conservarea culturii și patrimoniului local. Prin organizarea Pieței Artizanilor, sperăm să sprijinim micii producători locali, să promovăm agricultura durabilă și să sensibilizăm publicul cu privire la importanța protejării mediului înconjurător", mai adaugă acesta.
”Dezvoltarea durabilă este obiectivul principal al unui Geoparc, iar asta înseamnă multe, de la protecția mediului, la educație și economie. Turismul este esențial pentru o zonă așa bogată în atracții ca Ținutul, iar mâncarea locală și tradițională este cu adevărat o experientă, deoarece turiștii pot gusta alimente și băuturi pe care nu le-au încercat niciodată înainte. Folosind patrimoniul culinar, se pot chiar crea tururi și evenimente gastronomice care atrag vizitatori și îi introduc în bucătăria locală. De aceea, Târgul Artizanilor poate dezvălui multe despre istoria și moștenirea regiunii, fiind o pârghie pentru dezvoltarea durabilă și responsabilă în turism, prin promovarea produselor locale și a practicilor de producție eco și curate. Vă așteptăm să vă bucurați de o experiență culinară unică într-un mediu plăcut și prietenos, unde veți avea ocazia să descoperiți arome autentice și să încercați o varietate de produse naturale și tradiționale. În plus, veți avea oportunitatea de a cunoaște producători locali, să gustaţi din poveştile acestora şi să învăţaţi despre modul în care ei produc bunătăți cu pasiune și dedicație”, a declarat Irina Țirdea, reprezentanta Asociației Ținutul Buzăului.
Cu ocazia Pieței Artizanilor, Asociația Ținutul Buzăului lansează online prima ediție a revistei gastronomice a Geoparcului, intitulată "Ținutul, bucată cu bucată" – la fel precum seria de clipuri gastronomice de pe canalul YouTube al Geoparcului. Secretele longevității și bucatelor gustoase pot fi descoperite descărcând revista gratuit: https://tinutulbuzaului.org/harti-si-carti
Comunitatea Slow Food Buzău Land reunește fermieri, producători de alimente, pensiuni agroturistice și restaurante de pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Ținutul Buzăului și din împrejurimi, dar și iubitori de hrană sănătoasă și sustenabilă. Comunitatea este acreditată oficial și face parte din rețeaua internațională eco-gastronomică Slow Food, cu peste 100.000 de membri în întreaga lume.
Slow Food Buzău Land este o platformă de promovare a producției artizanale de alimente de calitate, care respectă cele 3 principii slow food: 1. alimente de calitate, gustoase și sănătoase, 2. producție care nu dăunează mediului înconjurător și 3. prețuri corecte pentru consumatori și echitabile pentru micii producători.
Membrii comunității beneficiază de promovare atât pe website-ul Slow Food Buzău, cât și prin diverse evenimente organizate de comunitate. Pentru a putea face parte din rețea, producătorii locali de legume și fructe trebuie să adopte metode cât mai naturale, fără a folosi îngrășăminte chimice și conservanți, în vreme ce fermele de animale și produse lactate trebuie să respecte anumite principii de bunăstare a animalelor. La rândul lor, producătorii de alimente și băuturi trebuie să folosească cel puțin o treime din ingrediente din producție locală și naturală, să nu folosească aditivi, plante modificate genetic sau ingrediente ultraprocesate.
Asociația Ținutul Buzăului este organizația care manageriază Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului, în parteneriat cu Consiliul Județean Buzău și Universitatea din București. Este o organizație non-guvernamentală care derulează proiecte de dezvoltare durabilă, implicare civică, educație, economie și protecția mediului. În perioada 2020-2022, alături de Consiliul Județean Buzău și Universitatea din București, Asociația Ținutul Buzăului a realizat demersurile pentru dobândirea statutului de Geoparc Internațional UNESCO pentru acest teritoriu. Misiunea acesteia e de a construi un model de dezvoltare sustenabilă folosind ca resursă primară patrimoniul natural și cultural al zonei. Asociația include specialiști în geologie, științe socio-culturale, dezvoltare sustenabilă, arii protejate, educație, design grafic, IT, implicarea comunității, management de destinație și conservarea patrimoniului natural și cultural. Scopul lor este de a îmbunătăți calitatea mediului și viața comunităților din zonă, dezvoltând capacitatea acestora de decizie și mobilizare și promovând dezvoltarea turismului alternativ, în armonie cu mediul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News